Trump anunță lista cu membrii Consiliului Păcii în Fâşia Gaza: Marco Rubio şi Tony Blair, cele mai sonore nume

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 17-01-2026 05:00

Actualizat: 17-01-2026 06:57

Article thumbnail

Sursă foto: AFP / AFP / Profimedia

Preşedintele american Donald Trump prezintă vineri, într-un comunicat, o listă cu membrii Consiliului Păcii în Fâşia Gaza, pe care-l prezidează, şi din care fac parte, între alţii, secretarul de Stat Marco Rubio şi fostul premier britanic Tony Blair, relatează AFP, citat de news.ro.

Emisarul special american Steve Witkoff face de asemenea parte din Consiliu, dar şi ginerele peşedintelui american, Jared Kushner, sau preşedintele Băncii Monsiale (BM) Ajay Banga.

Miliardarul Marc Rowan, un om de afaceri, şi consilierul-adjunct în probleme de securitate naţională Robert Gabriel Jr, au fost de asemenea numiţi în acest Consiliul al Păcii.

Consiliul are misiunea să supervizeze un Comitet palestinian temporar şio apolitic, alcătuit din 15 tehnocraţi

Un fost funcţionar de rang înalt, Ali Shaath, un inginer civil, a fost ales să conducă Comitetul de tranziţie de experţi.

El are sarcina dificilă să conducă prima etapă a reconstrcuţiei Fâşiei Gaza, în ruine.

”Aceşti lideri palestinieni s-au angajat ferm în favoarea unui viitor PAŞNIC!”, a dat asigurări, într-un mesaj precedent Donald Trump.

Faza a doua a planului american care vrea să pună capăt Războiului din Fâşia Gaza a intrat în vigoare miercuri.

Ea urmează să conducă la ”reconstrucţia” Fâşiei Gaza, potrivit emisarului american pentru Orientul Mijlociu Steve Witkoff.

Donald Trump a insistat, în acest cadru, asupra importanţei unui ”acord GLOBAL de demilitarizare cu Hamas, care să prevadă predarea TUTUROR armelor şi desfiinţarea TUTUROR tunelurilor”.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri