Trei membri ai personalului organizaţiei Medici Fără Frontiere (MSF) au fost ucişi în regiunea Tigray din Etiopia, a anunţat vineri organizaţia umanitară.
Un coordonator de urgenţă spaniol şi doi lucrători etiopieni au fost găsiţi morţi lângă vehiculul lor vineri, la o zi după ce s-a pierdut contactul cu grupul, transmite DPA.
Circumstanţele deceselor nu au fost clare imediat.
''Condamnăm acest atac asupra colegilor noştri în termenii cei mai fermi şi vom căuta să aflăm ce s-a întâmplat" , a declarat MSF într-un comunicat.
Potrivit armatei etiopiene, informaţii iniţiale indică faptul că rebeli din Frontul de Eliberare a Poporului Tigray (TPLF) i-au răpit şi ucis pe cei trei.
Armata a insistat apoi să escorteze reprezentanţii mass-media şi ai organizaţiilor umanitare din motive de securitate.
Este dificil de verificat informaţiile din regiune.
Guvernul etiopian a lansat în noiembrie o ofensivă militară împotriva TPLF, care deţinuse până atunci puterea în regiunea Tigray din nordul Etiopiei. De atunci, trupe şi miliţii eritreene s-au implicat în conflict.
Între TPLF şi guvernul central existau de ani de zile tensiuni.
Sute de mii de persoane din Tigray depind de ajutorul umanitar, dar grupurile de ajutorare nu au avut acces deplin la cei care au de mult timp nevoie de el, din cauza situaţiei de securitate şi a obstacolelor birocratice.
Trei reprezentanţi ai organizaţiei Medici Fără Frontiere au fost ucişi în regiunea Tigray din Etiopia
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

16
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kievul a lovit cu drone unul dintre cele mai importante noduri de export petrolier ale Rusiei de la Marea Neagră
16

271
Ucraina lovește unitatea chimică ce alimentează producția de muniție a Rusiei
271

41
Donald Trump, a somat din nou Iranul să deschidă Strâmtoarea Ormuz
41

566
România își face loc printre marile puteri auto ale Europei: A depășit țări precum Ungaria, Italia, Suedia și Portugalia
566

1.265
Salvarea spectaculoasă din Iran - Trump amenință cu închisoarea un jurnalist
1.265

1.254
Iran refuză să cedeze: SUA 'nu sunt pregătite' pentru un armistiţiu permanent. Strâmtoarea Ormuz nu se redeschide
1.254

97
Populația sufocă Pământul - Suntem prea mulți
97

2.697
Verdict istoric: Rusia, scoasă din joc de Ucraina în zonele ocupate
2.697

1.804
Un dispozitiv de urmărire a fost depistat pe mașina unei magistrate care îl judecă pe oligarhul Vladimir Plahotniuc
1.804

2.201
Amenințările ministrului Apărării funcționează: România primește dronele de la israelieni (presă)
2.201

5.329
VIDEO Lista neagră făcută de Trump: țările care NU au ajutat SUA în misiunile demarate de Trump / Președintele SUA a „spălat” pe jos cu NATO
5.329

1.215
Războiul din Orientul Mijlociu afectează Ucraina: "Rezervele noastre de rachete se epuizează”
1.215

1.072
Operațiune cu miză uriașă: Echipajul misiunii Artemis 2 va pierde legătura cu Pământul timp de 40 de minute
1.072
















Comentează