SUA au anunţat luni că vor excepta de la sancţiuni, 'sub cea mai strictă supraveghere', cele trei proiecte în desfăşurare în sectorul nuclear civil din Iran, de la Arak, Bushehr şi Fordo, transmit AFP şi Reuters preluate de Agerpres.
Acordul încheiat în 2015 între marile puteri şi Iran, şi din care SUA s-au retras unilateral, nu interzice programul nuclear iranian, ci îl reglementează foarte strict pentru a garanta că acesta va rămâne civil şi paşnic, fără vocaţie militară.
După retragerea din acord în luna mai, SUA au restabilit treptat toate sancţiunile economice ridicate în 2015, luni intrând în vigoare cele împotriva sectoarelor petrolier şi financiar ale Iranului.
În paralel, 'începând de astăzi (luni - n.red.), orice cooperare nucleară cu Iranul va fi supusă sancţiunilor', a prevenit luni Departamentul de Stat într-un comunicat.
Acesta precizează că sunt acordate 'derogări' pentru proiectele nucleare civile iraniene aflate în desfăşurare. Este vorba despre reactorul de apă grea de la Arak, care a fost modificat sub controlul comunităţii internaţionale pentru a face imposibilă producerea de plutoniu în scop militar, despre singura centrală nucleară iraniană, de la Bushehr, unde Rusia a construit un reactor nuclear şi a început lucrările la alte două reactoare, şi despre situl subteran de îmbogăţire a uraniului de la Fordo.
Aceste proiecte sunt autorizate 'să continue sub cea mai strânsă supraveghere pentru a garanta transparenţa şi a menţine restricţiile asupra Iranului', a declarat diplomaţia americană.
'Această supraveghere ne întăreşte capacitatea de a ţine sub control programul iranian şi de a menţine presiunea asupra regimului, în timp ce continuăm să pledăm pentru un nou acord mai puternic', arată Departamentul de Stat.
Acesta a subliniat că derogările sunt 'temporare' şi vor depinde 'de cooperarea diferiţilor actori'.
Departamentul de Stat a precizat, totodată, că nu va emite autorizaţii pentru niciun nou proiect nuclear civil iranian.
În pofida ieşirii Statelor Unite, celelalte mari puteri semnatare (Franţa, Marea Britanie, Germania, Rusia şi China) s-au angajat să facă tot posibilul pentru a menţine în vigoare acordul din 2015 şi pentru ca Iranul să nu se retragă la rândul său. Inspectorii internaţionali au afirmat în mai multe rânduri că Teheranul îşi respectă angajamentele în domeniu.
Trei proiecte din sectorul nuclear iranian vor fi exceptate de la sancțiunile SUA
București
22°C
Articole Similare

1
Moody's a îmbunătățit ratingul Republicii Moldova - Un semnal clar de încredere din exterior: cel mai bun nivel din ultimii 25 de ani
1

708
Răsturnare de situație în cazul tentativei de sabotaj asupra conductei TurkStream: „Marcajele de pe explozibili arată că aceştia au fost fabricaţi în SUA”
708

15
Purtătorul de cuvânt al armatei din Iran: „Iranul va continua războiul „atât timp cât liderii politici vor considera oportun”
15

39
Coreea de Nord - Kim Yo Jong a calificat drept o "decizie înţeleaptă" regretele exprimate de preşedintele sud-coreean referitor la dronele trimise
39

38
"Salvarea a fost un miracol de Paşte" - Retorica religioasă în laudele pentru salvarea pilotului american din Iran şi atrage critici
38

41
VIDEO Atac masiv asupra Teheranului - IDF susține că a lovit aeroportul Mehrabad
41

2.265
Lovitură în lanț: Israelul ar fi eliminat încă un comandant iranian de elită / Momentul care poate schimba jocul în regiune
2.265

2.755
VIDEO Israelul a bombardat cel mai mare complex petrochimic al Iranului
2.755

3.321
Cazul care uimește loteria: A pierdut 12 milioane de euro pentru că nu și-a revendicat biletul la timp / Ce se întâmplă cu banii
3.321

3.072
VIDEO Putin ar fi invidios. Primirea neobișnuită de care a avut parte Volodimir Zelenski în Siria: 'Rusia nu a primit așa ceva'
3.072

2.678
Acuzații grave de la Kremlin: 'Foarte probabil' ca Ucraina să fi plasat explozibili în Serbia, lângă conducta care transportă gaz rusesc către Ungaria
2.678

2.792
Rusia trage un semnal de alarmă: Întregul Orient Mijlociu este 'în flăcări'
2.792

3.864
'Am formulat propriile noastre cerințe'. Iranul răspunde propunerilor de armistițiu și respinge planul SUA
3.864
















Comentează