O femeie şi cei doi copii ai săi au murit într-o explozie provocată de gaz în oraşul polonez Bytom, informează media locale sâmbătă, relatează dpa potrivit Agerpres.
Alte patru persoane au fost rănite, potrivit agenţiei poloneze de ştiri PAP. Una dintre aceste persoane trecea prin faţa clădirii când a avut loc explozia şi a trebuit să fie transportată la spital cu arsuri severe de un elicopter al serviciilor de salvare.
Două duzini dintre locatarii din imobil au reuşit să iasă în siguranţă după explozie.
Numeroase geamuri au fost distruse de explozie, iar un apartament de la parter a ars complet.
Potrivit investigaţiei iniţiale a pompierilor, stabilitatea clădirii nu este în pericol. Cauza exactă a exploziei nu este cunoscută în acest moment.
Eforturile de salvare au fost mai dificile din cauza faptului că pe strada pe care se afla imobilul unde s-a produs explozia se efectuau lucrări de asfaltare.
Oraşul Bytom se află în Silezia Superioară, la circa 15 km nord-vest de Katowice. O lungă perioadă oraşul a fost un important centru minier.
Premierul polonez Mateusz Morawiecki a vizitat locul exploziei din oraşul industrial, precizează PAP
Trei morţi şi patru răniţi într-o explozie provocată de gaz în Polonia
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

0
Raport ONU: Conflictele din Orientul Mijlociu riscă să aducă încă 5 milioane de oameni în insecuritate alimentară
0

1
Rusia urmează să trimită un al doilea petrolier în Cuba
1

2.501
Ministrul român de Externe anunță prima expoziție cu tezaurul furat: „Informațiile sunt încurajatoare!”
2.501

3.749
ALERTĂ, ca pe vremea lui Ceaușescu: „Raționalizarea energiei ar putea avea loc în curând”, avertizează șeful Agenției Internaționale pentru Energie
3.749

260
Irakul ocolește Strâmtoarea Ormuz și reia exporturile de petrol
260

6.678
Retragerea SUA din NATO - Democrații și Republicanii americani fac front comun împotriva lui Trump
6.678

90
Rusia este pregătită să contribuie la soluționarea conflictului din Iran, anunță Kremlinul
90

7.029
Coiful de la Coțofenești - Ministerul Culturii face o precizare importantă / Fost director: „Coiful a fost scăpat, ulterior îngropat!”
7.029

2.707
Atac masiv asupra Ucrainei - Sute de drone au făcut ravagii în vestul țării
2.707

79
Bombardamente israeliene în Liban - Peste 40 de agenți Hezbollah ar fi fost uciși
79

3.035
Scandal uriaș în Asia! China, acuzată că a sabotat cablurile Taiwanului – scenariu „Nord Stream” în Pacific
3.035

100
SUA cer Spaniei o anchetă după eutanasierea unei tinere spaniole paraplegice
100

7.233
Reacție violentă de la Teheran după discursul lui Donald Trump: ”acest război va continua până la umilirea vostră, dezonoarea voastră, ultimele voastre regretele şi capitularea voastră”
7.233
















Comentează