Valoarea tranzacţiilor derulate marţi dimineaţa pe Bursa de la Bucureşti depăşea 6,62 milioane lei la o oră şi 40 de minute de la deschiderea şedinţei, o creştere importantă consemnând acţiunile Farmaceutica Remedia, care se apreciau cu 13,89%, potrivit Agerpres.
Conform datelor BVB, în topul creşterilor de pe BVB se mai aflau titlurile Sinteza (+2,58%) şi Cemacon (+2,56%).
Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile Aerostar (-1,92%), AAGES (-1,37%) şi SIF Oltenia (-1,35%).
Indicii Bursei de Valori Bucureşti aveau o evoluţie mixtă marţi dimineaţa.
Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide 16 companii, se aprecia cu 0,01%, indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, stagna, în timp ce pe indicele BET-FI al SIF-urilor era în scădere cu 0,4%.
BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, era în urcare cu 0,21%, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, consemna o depreciere de 0,03%, iar reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, era în coborâre cu 0,20%.
Tranzacţii de peste 6,6 milioane lei, marţi dimineaţa pe BVB
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

18
Dorin Recean, fostul premier al Republicii Moldova: "Ne gândim cum putem ca Bucureştiul şi Chişinăul să lucreze împreună pentru a crea noi oportunităţi de afaceri"
18

428
'Decizia trebuie luată în această săptămână'. Ministrul Energiei pune presiune pe Guvern pentru a adopta reducerea accizei la motorină. Când ar putea scădea prețurile la pompă
428

23
Wizz Air lansează șapte rute noi din România spre Europa pentru sezonul de vară
23

33
Autoritatea Vamală Română şi Direcţia Generală Anticorupţie au semnat un protocol de colaborare
33

18
Președintele ANRE: "Trebuie să continuăm tranziţia către energia verde şi nu vrem să transformăm reţelele în puncte de blocaj"
18

2.443
Surpriză neplăcută în programul SAFE: producătorii de muniție cer cu 30% mai mult înainte de semnare. Avertismentul ministrului Apărării
2.443

2.737
Gigantul din milioane de case din România și Europa face mutarea momentului: Poate schimba definitiv ce mănâncă lumea
2.737

10
BVB a închis mixt şedinţa de marţi: Rulajul a depăşit 23 de milioane de euro
10

61
Cristian Buşoi, secretar de stat în Ministerul Energiei: "Din ce în ce mai mult, companiile româneşti, nu doar cele publice, ci şi cele private, sunt prezente în Republica Moldova"
61

38
Italia vrea să amâne până în 2038 închiderea termocentralelor pe cărbune
38

2.301
Roxana Mînzatu anunță revoluție la nivelul UE: Trebuie să ne luăm soarta în propriile mâini!
2.301

30
Șeful Nuclearelectrica: "Orice fel de electricitate are nevoie de ajutoare de stat, de la energiile regenerabile la energia nucleară"
30

3.524
Se scumpesc țigările: Guvernul a crescut acciza cu peste 50 de lei
3.524
















Comentează