Bursa de Valori Bucureşti a închis mixt şedinţa de tranzacţionare de marţi, cu o valoare a tranzacţiilor de 31,8 milioane de lei (6,4 milioane de euro).
Indicele principal BET s-a apreciat cu 0,07%, până la 12.588,91 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a consemnat o creştere de 0,07%.
Pe de altă parte, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a stagnat, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a pierdut 0,65%.
Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a încheiat şedinţa în scădere cu 0,13%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, s-a apreciat cu 0,44%.
Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a crescut cu 0,02%.
Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile OMV Petrom care au generat schimburi în valoare de 11,073 milioane de lei, urmate de titlurile Fondului Proprietatea, cu 7,07 milioane de lei, şi de cele ale BRD - Groupe Societe Generale, cu 3,34 milioane de lei.
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Comelf, în creştere cu 9,93%, cele ale Mecanicii Ceahlău (+4,62%) şi Promateris (+3,91%).
În schimb, cele mai importante scăderi au fost consemnate de titlurile Condmag (-6,67%), Compa (-3,85%) şi Bittnet Systems (-2,89%).
Tranzacţii de aproape 32 de milioane de lei în şedinţa de marţi, la BVB
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

1.116
Nu vine o criză de medicamente, ci una de prețuri. Dragoș Damian: „Medicamentele ieftine ar putea dispărea din România”
1.116

2.927
Lovitură dramatică pentru cei care au investiții în aur: cea mai mare scădere lunară din ultimii 17 ani
2.927

6.276
Scandal la ANAF: bunuri sechestrate, inclusiv 200 de mașini, au dispărut înainte de lansarea platformei de vânzări
6.276

44
Piața bursieră europeană a încheiat luna martie cu cea mai slabă performanţă din ultimii aproape şase ani
44

441
Petrolul se ieftinește pe fondul informațiilor cărora Iranul ar fi dispus să pună capăt războiului
441

408
Instagram introduce abonament plătit? Funcțiile „secrete” descoperite de utilizatori schimbă regulile jocului - Meta testează un nou mod de a face bani din rețeaua socială
408

1.003
Rafinăria Petrotel rămâne închisă: SUA amână din nou sancțiunile pentru Lukoil. Decizia Washingtonului prelungește incertitudinea asupra activelor Lukoil din România
1.003

1.380
Se fac concedieri în agricultură. Una dintre cele mai mari companii românești reduce personalul
1.380

2.253
1 LEU pentru 24 de ore - Soluția primarului Arad în plină criză a carburanților pentru toți cetățenii
2.253

49
Daniela Dărăban (ACUE): "Retragerea intervenţiilor în energie şi revenirea la piaţa liberă sunt necesare"
49

96
Dorin Recean, fostul premier al Republicii Moldova: "Ne gândim cum putem ca Bucureştiul şi Chişinăul să lucreze împreună pentru a crea noi oportunităţi de afaceri"
96

838
'Decizia trebuie luată în această săptămână'. Ministrul Energiei pune presiune pe Guvern pentru a adopta reducerea accizei la motorină. Când ar putea scădea prețurile la pompă
838

151
Wizz Air lansează șapte rute noi din România spre Europa pentru sezonul de vară
151
















Comentează