Transportul maritim de mărfuri a înregistrat, în primele nouă luni ale acestui an, o scădere de 9,6%, comparativ cu perioada similară din 2019, mărfurile încărcate şi descărcate în porturile în care sunt operate nave maritime totalizând 35,195 milioane tone, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS).
În cazul mărfurilor descărcate scăderea a fost de 13,1%, iar al celor încărcate de 6% la mărfuri încărcate.
În trimestrul al treilea din 2020, volumul total de mărfuri încărcate şi descărcate a scăzut cu 17,5%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 12,096 milioane tone, mărfurile descărcate reprezentând 53% din total.
Porturile în care a fost desfăşurată cea mai intensă activitate, în decursul perioadei 1 ianuarie - 30 septembrie 2020, au fost: Constanţa, cu o pondere de 85,1%, respectiv Midia - cu 8,4%.
În intervalul analizat, cele mai însemnate cantităţi de mărfuri încărcate şi descărcate au avut ca origine şi destinaţie Rusia (8,060 milioane tone) şi Turcia (5,727 milioane tone). Dintre statele membre ale Uniunii Europene (UE), Grecia (1,368 milioane tone) şi Spania (1,311 milioane tone) au înregistrat cele mai mari cantităţi de mărfuri transportate.
Cele mai însemnate cantităţi de mărfuri încărcate au fost de produse agricole, din vânătoare şi silvicultură; peşte şi alte produse din pescuit - în proporţie de 65,9%, iar în ceea ce priveşte descărcările, cea mai însemnată pondere a fost deţinută de cărbune şi lignit, ţiţei şi gaze naturale (34,7%).
În portul Constanţa, cele mai importante cantităţi de mărfuri încărcate în primele nouă luni au fost: produse agricole, din vânătoare şi silvicultură; peşte şi alte produse din pescuit - în proporţie de 68,4%, iar dintre mărfurile descărcate, ponderea a fost deţinută de cărbune şi lignit, ţiţei şi gaze naturale (30,6%).
Conform INS, în context european, datele statistice publicate de către Comisia Europeană - Eurostat, la nivelul primelor trei trimestre ale anului 2019, prezintă România pe locul 17 între statele membre ale UE şi din Spaţiul Economic European care, conform legislaţiei, raportează date privind transportul portuar maritim de mărfuri.
Din totalul mărfurilor încărcate şi descărcate în principalele porturi europene (porturi care înregistrează anual mai mult de un milion tone mărfuri încărcate şi descărcate), în perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2020, saşe state membre, respectiv Ţările de Jos, Spania, Italia, Regatul Unit, Franţa şi Germania, au înregistrat 63,9% din volumul transportului portuar maritim
În ceea ce priveşte transportul pe căi navigabile interioare, au fost înregistrate 22,843 milioane de tone, porturile în care au fost înregistrate cele mai mari cantităţi de mărfuri fiind: Constanţa (cu o pondere de 46,6%, în primele nouă luni din 2020) şi Galaţi - cu o pondere de 14,6%.
Mărfurile înregistrate în transport internaţional pe căi navigabile interioare au avut ca destinaţie sau au provenit din state membre ale UE, în proporţie de 49,2%. Serbia a deţinut cea mai mare pondere ca origine şi destinaţie a mărfurilor transportate în perioada menţionată, cu o cantitate de 3,929 milioane tone.
Tipul de mărfuri pentru care au fost înregistrate cele mai însemnate cantităţi de mărfuri în transport internaţional pe căi navigabile interioare a fost produse agricole, din vânătoare şi silvicultură; peşte şi alte produse din pescuit, cu o pondere de 42,5%. În transport naţional a predominat tipul de mărfuri minereuri metalifere, produse de minerit, exploatare de carieră, turbă, uraniu, thoriu (62,6%).
În tranzit, pe căi navigabile interioare, au fost transportate cu preponderenţă minereuri metalifere, produse de minerit, exploatare de carieră, turbă, uraniu, thoriu, în proporţie de 70,5%.
Datele statistice publicate de Eurostat prezintă România pe locul al treilea (valori în tone kilometri) în primele trei trimestre ale anului 2019, între statele membre care conform legislaţiei, raportează date statistice privind transportul pe căi navigabile interioare. Din punct de vedere al indicatorului tone transportate, România se poziţiona pe locul al cincilea în ierarhie.
La nivelul primelor trei trimestre ale anului 2019, două state membre, respectiv Germania şi Ţările de Jos, însumau 70,4% din volumul total al transportului pe căi navigabile interioare.
Transportul maritim de mărfuri, în scădere cu 9,6% în primele nouă luni din 2020 (INS)
Explorează subiectul
Articole Similare

1.265
Florin Cîțu dezvăluie eșecul bugetar uriaș al lui Bolojan: TVA mai mare, bani mai puțini
1.265

14
Bursa de la Bucureşti a închis cu creşteri pe majoritatea indicilor şedinţa de luni
14

41
Apele Române reiau treptat sistemele după atacul cibernetic. Accesul la aplicațiile critice este restaurat gradual
41

6.572
Atacul lui Adrian Câciu, după cifrele oficiale ale Finanțelor: „Au mințit despre facturi ascunse și incapacitate de plată”
6.572

60
O nouă companie aeriană israeliană, TUS IL, recrutează piloţi, operaţiunile comerciale urmând să înceapă în 2026
60

71
România intră în 2026 cu deficit mai mic și venituri mai mari. Alexandru Nazare: „Avem bază sănătoasă pentru un buget responsabil”
71

60
CNAIR a lansat în licitaţie Drumul Expres Suceava-Siret
60

61
Recoltă record de grâu în Argentina, după un sezon aproape ideal pentru fermieri
61

2.973
Cum arată execuția bugetară la final de an? Ministerul Finanțelor publică cifrele momentului - Măsurile Guvernului 'își dovedesc eficiența'
2.973

79
Record de fonduri europene pentru Transporturi în 2025: 27,8 miliarde lei, cu 24% mai mult decât anul trecut
79

1.062
Sănătatea accelerează investițiile: final de an cu miliarde plătite prin PNRR
1.062

162
Undă verde pentru Liberty Galați: preia firma care îi procesează zgura
162

2.853
Se va impozita sau nu darul de nuntă în 2026: ANAF clarifică dilema mirilor
2.853

















Comentează