Transgaz, companie strategică şi operator de sistem pentru transportul gazelor naturale, a devenit membru asociat în Asociaţia pentru Relaţii cu Investitorii la Bursă din România (ARIR), a anunţat, marţi, organizaţia non-guvernamentală, într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.
"Un nou membru valoros, al 20-lea, întăreşte comunitatea ARIR. Alături de cele mai mari companii din economie, Transgaz este printre cele mai tranzacţionate 10 companii listate la bursă, un reper puternic în sectorul energetic şi cel al pieţei de capital. Prin proiectele noastre, indicatorul Vektor şi forumul anual ARIR, ne dedicăm activitatea companiilor interesate de aplicarea celor mai bune standarde de guvernanţă corporativă şi economică, performanţă în comunicarea cu investitorii, transparenţă şi responsabilitate", a declarat Daniela Şerban, preşedinte şi co-fondator ARIR.
Potrivit sursei citate, Transgaz se alătură unui grup de elită de companii membre ARIR, precum: Bursa de Valori Bucureşti (BVB), Alro, Antibiotice, Banca Transilvania, BRK Financial Group Electrica, Electromagnetica, Franklin Templeton - Bucureşti, Hidroelectrica, Idea Bank, Nuclearelectrica, OMV Petrom, Purcari, Teraplast, Innova Project Consulting şi Envisia Transelectrica.
Membrii ARIR au acces la conţinut exclusiv pentru implementarea celor mai bune practici în Relaţia cu Investitorii şi Guvernanţa Corporativă, sesiuni de instruire adaptate nevoilor lor şi obiectivelor pentru Relaţia cu Investitorii, participă la proiecte de dezvoltare a pieţei de capital.
În cadrul ARIR sunt invitate să adere, ca Membru Asociat, companii listate, în curs de listare sau care emit obligaţiuni listate, ca Membru Afiliat - alte companii, iar ca Membru Profesionist - persoane cu experienţă în Relaţia cu Investitorii (IR).
"Decizia de a ne alătura ARIR susţine obiectivele noastre de a oferi investitorilor un grad ridicat de transparenţă, comunicare proactivă şi o guvernare corporativă conform celor mai bune practici. Suntem o companie dinamică, strategică şi cu un plan de investiţii pentru dezvoltarea infrastructurii de transport gaze naturale pentru următorii 10 ani, ambiţios, dar realist. Cred cu tărie că acţiunea TGN are forţa să rămână atractivă pentru investitori atât pe termen scurt, cât mai ales pe termen lung având în vedere calendarul de realizare a acestor investiţii ale companiei", a susţinut Ion Sterian, director general Transgaz.
Transgaz este operatorul tehnic al Sistemului Naţional de Transport (SNT) gaze naturale şi asigură transportul a peste 90% din gazele naturale consumate în România. Compania are peste 13.350 km de conducte principale de transport şi conectări pentru alimentarea cu gaze, din care 370 km de conducte de transport internaţional gaze.
Acţiunile Transgaz au fost admise la tranzacţionare în anul 2008, în urma unei Oferte Publice Iniţiale (IPO): cea mai mare valoare a unei oferte pusă în vânzare şi primul IPO din istoria BVB cu drepturi de alocare ataşate.
ARIR este o organizaţie non-guvernamentală şi non-profit care a fost înfiinţată în noiembrie 2008 cu scopul de oferi emitenţilor actuali şi potenţiali o platformă pentru dezvoltarea profesioniştilor în relaţia cu investitorii şi pentru a contribui la implementarea celor mai bune practici în comunicarea cu investitorii şi în guvernanţă corporativă.
Transgaz devine membru asociat în ARIR
București
6°C
Articole Similare

18
Rusia suspendă tranzacţiile valutare cu venituri din petrol şi gaze, până la 1 iulie, ca urmare a creşterii preţurilor acestuia
18

688
România revine pe harta blindatelor: VLAH, vehiculul 4x4 care țintește standardele NATO și ar putea relansa industria de apărare
688

27
Bloomberg: Exporturile de petrol ale Iranului prin Strâmtoarea Ormuz sunt în creştere, în timp ce rivalii din Golf sunt blocaţi
27

1.526
Taxele au crescut degeaba: Încasările guvernului au rămas aproape la fel ca în 2025
1.526

23
Tensiuni pe piața petrolului: prețuri record și competiție globală pentru resurse. Cererea din Asia și conflictul cu Iranul pun presiune pe piețele globale
23

40
1 din 2 angajați crede că o singură sursă de venit nu mai este suficientă pentru un trai decent
40

53
Petrolul Brent se îndreaptă spre cea mai mare creştere lunară a preţului din istorie, pe fondul escaladării conflictului din Orientul Mijlociu
53

921
Toți pașii legali: Cum poți să îți montezi GPL pe mașină ca să scapi de prețul uriaș al carburanților
921

5.091
Gigant chinez pregătește o investiție de peste 1 miliard € în România: cel mai mare proiect energetic hibrid din Europa
5.091

33
FMI avertizează că războiul din Iran determină creşterea preţurilor şi încetinirea creşterii economice globale
33

97
Iranul vrea să impună o taxă de trecere prin Strâmtoarea Ormuz. O comisie parlamentară a aprobat deja un proiect în acest sens
97

52
Activitatea industrială din China își revine după două luni de contracție
52

26
Bursele europene închid în creştere, în pofida escaladării războiului cu Iranul şi a scăderii încrederii economice
26
















Comentează