Reprezentanţii organizaţiilor judeţene ale PMP din cele cinci judeţe ale zonei de nord-vest a ţării dezbat sâmbătă, la Zalău, strategia pentru alegerile parlamentare din decembrie, în prezenţa preşedintelui executiv Valeriu Steriu.
Preşedintele partidului, Traian Băsescu, care, deşi fusese anunţat că va participa, nu a mai venit la întâlnirea regională.
"La conferinţa regională facem o scurtă analiză a celor petrecute până acum în precampanie - avem deja nişte prime elemente de statistică ce ne pot arăta forţa unei organizaţii, partea de identitate vizuală, (...) partea de strângere de semnături, aşezarea în online, deci o analiză pe precampanie şi primele instrucţiuni, spunem noi, pentru ceea ce înseamnă campanie. Va fi mai mult o şedinţă tehnică, dar vom transmite şi primele mesaje pentru organizaţii. (...) Vom avea probabil în toate regiunile astfel de întâlniri. Am zis să începem din nord-vest", a declarat Steriu, în cadrul unei conferinţe de presă.
Potrivit preşedintelui executiv al PMP, la întâlnirea regională la care participă reprezentanţi ai partidului din judeţele Sălaj, Cluj, Maramureş, Satu Mare şi Bistriţa, se va discuta şi despre o viitoare vizită a preşedintelui partidului, Traian Băsescu, în această zonă.
"Intenţionăm să facem un parcurs pentru preşedintele Băsescu cât mai bine organizat, în aşa fel încât întâlnirea domniei sale cu electoratul să fie prioritară şi nu atât de mult neapărat cu activul de partid", a menţionat Valeriu Steriu.
El a adăugat că PMP va organiza evenimente de lansare de candidaţi la începutul lunii noiembrie în fiecare zonă, dar şi la nivel naţional, la Bucureşti.
Traian Băsescu și-a lăsat colegii cu ochii în soare
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

8
Ministrul Oana Ţoiu a reiterat susţinerea României faţă de Ucraina, la reuniunea informală a CAE de la Kiev
8

25
Oana Țoiu, mesaj dur după vizita la Bucea: „Aceste masacre nu trebuiau să aibă loc”
25

603
'Decizia trebuie luată în această săptămână'. Ministrul Energiei pune presiune pe Guvern pentru a adopta reducerea accizei la motorină. Când ar putea scădea prețurile la pompă
603

104
Clara Volintiru, secretar de stat MAE, întâlnire cu noul ambasador al SUA în România, Darryl Nirenberg
104

20
România și Ucraina pregătesc producția de drone. Miruță: 'Proiectul beneficiază de 200 de milioane de euro prin programul SAFE'
20

2.465
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
2.465

1.342
Război surd pentru șefia parchetelor: Ministerul Justiției reia interviurile cu candidații respinși de CSM
1.342

3.292
'A avut dispreț pentru europeni'. Traian Băsescu, verdict fără menajamente pentru haosul creat de Trump: Culege ce a semănat
3.292

2.596
Surpriză neplăcută în programul SAFE: producătorii de muniție cer cu 30% mai mult înainte de semnare. Avertismentul ministrului Apărării
2.596

2.357
VIDEO Vești bune înainte de Paște! Guvernul intervine - mii de angajați își primesc salariile restante
2.357

1.092
VIDEO Acordul UE-Mercosur trece de testul din Guvern. dar riscă să fie trântit în Parlament
1.092

697
Vești bune pentru români: Guvernul prelungește plafonarea la alimentele de bază. Lista completă a produselor
697

3.923
VIDEO Semnal de alarmă pentru Ilie Bolojan. Ministrul Muncii anunță pierderi masive în economie: 'O veste proastă' / Sorin Grindeanu atacă: 'Un soi de decență n-ar strica'
3.923
















Comentează