Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR) a deplâns vineri lipsa cruntă de medicamente, alimente şi carburanţi în Yemen, unde bilanţul recentelor violenţe se ridică la 767 de morţi şi 2.906 răniţi, relatează AFP.
Pentru a răspunde nevoilor vitale şi de protecţie a peste 7,5 milioane de persoane afectate de intensificarea conflictului, ONU şi partenerii săi umanitari din Yemen au cerut vineri o contribuţie urgentă de 273,7 milioane de dolari (253 milioane de euro).
Deplângând deteriorarea rapidă a situaţiei umanitare, responsabilul CICR în Yemen, Cédric Schweizer, a explicat că una din principalele probleme o reprezintă lipsa de carburanţi, medicamente pentru bolnavii cronici şi alimente.
La rândul său, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a indicat vineri la Geneva că bilanţul violenţelor începând din 19 martie în Yemen s-a ridicat la 767 de morţi şi 2.906 răniţi. Dar bilanţul real este mai mare, deoarece numeroase trupuri neînsufleţite nu au mai fost trimise în centre medicale, potrivit OMS.
Conform unei purtătoare de cuvânt a Înaltului Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului, Ravina Shamdasani, în afară de combatanţi, cel puţin 405 civili şi-au pierdut viaţa în perioada 26 martie -15 aprilie, inclusiv 86 de copii şi 26 de femei.
Un purtător de cuvânt al Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi, Adrian Edwards, a indicat la rândul său că între 120.00 şi 150.000 de persoane au fost strămutate în interiorul Yemenului din cauza violenţelor şi existau deja, înainte de actuala criză, peste 300.000 de persoane strămutate.
Arabia Saudită, ce încearcă să stopeze înaintarea rebelilor şiiţi houthi, care au legături cu Iranul şiit, întreprinde din 26 martie, împreună cu alte ţări arabe, raiduri aeriene împotriva poziţiilor lor. AGERPRES
Tragedie umanitară în Yemen (Crucea Roşie)
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

11
Estonia şi Letonia au detectat activitatea unor drone străine la frontiere
11

326
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
326

1.392
VIDEO SUA atacă Marea Britanie la scurt timp după anunțul vizitei Regelui Charles în Statele Unite: Apel dur pentru intervenție în Strâmtoarea Ormuz
1.392

27
Italia: Natalitatea continuă să scadă, dar populaţia rămâne stabilă datorită imigraţiei
27

2.185
VIDEO | SUA pregătesc lovitura finală? Șeful Pentagonului avertizează că urmează "zile decisive" în războiul contra Iranului: "Teheranul nu poate face aproape nimic"
2.185

1.718
Iranul respinge informațiile privind lansarea de rachete asupra Turciei și propune o anchetă pentru a stabili adevărul
1.718

114
'Bună treabă!' - Péter Szijjártó reacționează după scurgerea discuțiilor cu Serghei Lavrov. Cum răspunde acuzațiilor
114

87
Japonia a desfășurat primele rachete cu rază lungă de acțiune în baza militară Kengun
87

3.640
Serghei Lavrov îl atacă pe Donald Trump: SUA vor schimbarea regimului în Iran și Venezuela pentru a le controla resursele energetice
3.640

25
Lituania va reduce cu 50% prețul biletelor de tren pe fondul scumpirii carburanților
25

7.501
Donald Trump amenință țările din Occident: Nu vom mai fi acolo pentru voi! Duceți-vă și luați-vă singuri petrolul!
7.501

204
Zelenski avertizează Orientul Mijlociu: Dronele FPV pot prevesti o operaţiune terestră
204

5.835
Ucraina a dat peste cap planurile rusești și a lansat o contraofensivă: comandantul-şef al Forţelor Armate ale Ucrainei se laudă acum că a eliberat aproape 500 de kilometri pătrați de teritoriu
5.835
















Comentează