Circa 90 de oameni, dintre care două treimi sunt copii sub cinci ani, au murit în drum spre o tabără de refugiaţi din nord-estul Siriei sau la scurt timp după sosirea în tabără, a anunţat marţi Biroul ONU pentru coordonarea afacerilor umanitare (OCHA), transmite dpa preluată de Agerpres
Principalele cauze ale deceselor au fost "hipotermia, pneumonia, deshidratarea sau malnutriţia", se precizează într-un comunicat al OCHA.
Între 22 februarie şi 1 martie, circa 15.000 de oameni au ajuns în tabăra de la Al-Hol fugind din Baghouz, ultimul bastion al Statului Islamic în Siria, aflat sub asaltul Forţelor democratice siriene (SDF), susţinute de SUA. Până la 3 martie, s-au înregistrat 90 de decese pe această rută, imediat după sosirea în tabără sau după primirea de îngrijiri medicale, se menţionează în comunicat.
Populaţia taberei de la Al-Hol se ridică în prezent la peste 56.000 de oameni, în proporţie de mai mult de 90% femei şi copii. Unii copii ajung în tabără fără părinţi, a adăugat OCHA.
Agenţiile internaţionale au făcut apel la resurse financiare suplimentare pentru a putea răspunde necesităţilor umanitare ale refugiaţilor din tabără.
FDS şi-au reluat vineri operaţiunile vizând preluarea controlului la Baghouz, după o pauză pentru evacuarea de civili şi de membri ai familiilor SI din zonă. Câteva mii de civili şi membri ai familiilor militanţilor SI au fost evacuaţi până acum din Baghouz.
Tragedie în Siria - 90 de oameni, în majoritate copii, au murit în drum spre tabăra de la Al-Hol
București
10°C
Articole Similare

27
Un fost ministru de externe iranian a fost rănit grav într-un atac aerian la Teheran
27

498
'Cea mai gravă criză cu care s-a confruntat vreodată NATO' - Alianța, prinsă la mijloc în conflictul lui Trump cu Iranul
498

22
Volodimir Zelenski, discuții cu emisarii lui Trump despre procesul de pace din Ucraina
22

2.197
Iranul întinde mâna spre dialog: Mesajul surprinzător al președintelui Masoud Pezeshkian către poporul american
2.197

1.211
Câinii din Ucraina arată total diferit. Războiul și-a pus amprenta pe animalele al căror aspect s-a schimbat odată cu lupta pentru supraviețuire
1.211

1.116
Trump amenință Europa: Fără implicare în Strâmtoarea Ormuz, Ucraina rămâne fără arme
1.116

2.618
Europa preia frâiele NATO, iar Finlanda îl anunță pe Trump despre schimbare: Ce urmează pentru Alianța Nord-Atlantică
2.618

925
Asia profită după măsurile lui Trump privind sancțiunile impuse Rusiei: 'Nu există altă opţiune'
925

1.397
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
1.397

2.045
Țările se luptă pentru petrol: O navă care trebuia să aducă motorină în Europa a fost atrasă spre Asia. Pentru o sumă mai mare de bani a schimbat direcția
2.045

3.863
Donald Tusk reacționează la decizia care obligă Polonia și România să plătească Pfizer pentru vaccinurile COVID: 'Nu este o glumă de 1 aprilie'
3.863

45
Franța: China ar trebui să se implice mai mult în redeschiderea Strâmtorii Ormuz
45

2.579
Trump face istorie: Este primul președinte în funcție prezent la o pledoarie la Curtea Supremă. Cere limitarea dreptului la cetățenie prin naștere
2.579
















Comentează