Cel puţin 15 persoane au murit în scufundarea unei ambarcaţiuni de migranţi în largul insulei greceşti Lesbos, a anunţat joi paza de coastă elenă, citată de France Presse, scrie AGERPRES.
Anterior, autorităţile au anunţat zeci de dispăruţi după scufundarea unei alte ambarcaţiuni care ar fi transportat aproximativ 95 de persoane în largul Insulei Kythira din apropierea Peninsulei Peloponez.
Cele 15 cadavre au fost descoperite în apropierea insulei învecinate din largul coastei Turciei după ce o barcă ce transporta în jur de 40 de persoane s-a scufundat şi vânturi violente suflau în zonă, a anunţat paza de coastă într-un comunicat.
Cinci persoane au fost de asemenea salvate şi operaţiunile pentru salvarea altor trei erau în desfăşurare, au precizat autorităţile.
Cu câteva ore mai devreme, paza de coastă a fost alertată că o barcă cu pânze era în primejdie în apropierea Insulei Kythira.
Barca cu pânze s-a scufundat lângă portul Diakofti. Unii dintre supravieţuitori au reuşit să înoate până la ţărm, iar o operaţiune combinată implicând nave în larg şi serviciile de pompieri şi poliţie la mal a dus la recuperarea a 80 de persoane.
Nu au fost furnizate detalii cu privire la cetăţenia naufragiaţilor.
În regiunea Kythira vânturile au ajuns la 102 km/h, a indicat paza de coastă.
Grecia a înregistrat o creştere a traficului de migranţi în acest an, contrabandiştii folosind adesea cea mai lungă şi mai periculoasă rută în sudul ţării.
Ambarcaţiunile improvizate nu mai pleacă din Turcia, ci din Liban pentru a ocoli patrulele din Marea Egee şi a încerca să ajungă în Italia.
Paza de coastă a declarat că a salvat aproximativ 1.500 de persoane în primele opt luni ale anului, faţă de mai puţin de 600 în 2021.
Grecia neagă în mod constant afirmaţiile repetate ale ONG-urilor pentru drepturile omului conform cărora multe ale persoane au fost împinse ilegal înapoi spre Turcia, potrivit AFP.
Tragedie în largul insulei greceşti Lesbos: Cel puţin 15 morţi în scufundarea unei ambarcaţiuni de migranţi
Explorează subiectul
București
22°C
Articole Similare

5
Inundații devastatoare în Angola - Sunt cel puțin 15 morți
5

27
Xi Jinping cere dezvoltarea accelerată a unui nou sistem energetic, pe fondul crizei din Orientul Mijlociu
27

31
Moody's a îmbunătățit ratingul Republicii Moldova - Un semnal clar de încredere din exterior: cel mai bun nivel din ultimii 25 de ani
31

2.913
Răsturnare de situație în cazul tentativei de sabotaj asupra conductei TurkStream: „Marcajele de pe explozibili arată că aceştia au fost fabricaţi în SUA”
2.913

62
Purtătorul de cuvânt al armatei din Iran: „Iranul va continua războiul „atât timp cât liderii politici vor considera oportun”
62

82
Coreea de Nord - Kim Yo Jong a calificat drept o "decizie înţeleaptă" regretele exprimate de preşedintele sud-coreean referitor la dronele trimise
82

60
"Salvarea a fost un miracol de Paşte" - Retorica religioasă în laudele pentru salvarea pilotului american din Iran şi atrage critici
60

53
VIDEO Atac masiv asupra Teheranului - IDF susține că a lovit aeroportul Mehrabad
53

2.873
Lovitură în lanț: Israelul ar fi eliminat încă un comandant iranian de elită / Momentul care poate schimba jocul în regiune
2.873

3.394
VIDEO Israelul a bombardat cel mai mare complex petrochimic al Iranului
3.394

3.785
Cazul care uimește loteria: A pierdut 12 milioane de euro pentru că nu și-a revendicat biletul la timp / Ce se întâmplă cu banii
3.785

3.167
VIDEO Putin ar fi invidios. Primirea neobișnuită de care a avut parte Volodimir Zelenski în Siria: 'Rusia nu a primit așa ceva'
3.167

2.718
Acuzații grave de la Kremlin: 'Foarte probabil' ca Ucraina să fi plasat explozibili în Serbia, lângă conducta care transportă gaz rusesc către Ungaria
2.718
















Comentează