Salvamontiştii solicită controale în munţi, pentru stoparea vandalizării indicatoarelor pentru turişti, după ce în 2021 au fost refăcute 130 de kilometri de marcaje montane, potrivit unei apel făcut pe pagina oficială de socializare, conform Agerpres.
"Din păcate asistăm neputincioşi cum efortul unor instituţii şi ale unor persoane pasionate de zona şi cultura montană, este distrus de nişte persoane cu diferite frustrări. Sperăm ca organele abilitate să se autosesizeze şi să înceapă patrularea in zona montană pentru asigurarea ordinii publice şi pentru stoparea vandalismului aşa cum prevede statutul lor", se arată în mesajul celor de la Salvamont Sibiu.
Potrivit sursei citate, "în contextul evenimentului EuroRando, cât şi al proiectului Anii Drumeţiei, în anul 2021 Serviciul Public Salvamont Sibiu alături de echipa Anii Drumeţiei, asociaţii de profil care au asigurat manopera lucrărilor, Consiliul Judeţean Sibiu in calitate de finanţator au refăcut infrastructura a 130 km de trasee montane însemnând remarcarea traseelor, schimbarea stâlpilor pentru indicatoare, refacerea săgeţilor de direcţie, cât si realizarea unor trasee montane noi.
Tot mai multe indicatoare montane sunt vandalizate. Salvamontiștii solicită controale în munți: Din păcate asistăm neputincioşi
Explorează subiectul
București
3°C
Articole Similare

745
Statistica banilor seniorilor din România! Județele cu cei mai săraci și mai bogați pensionari
745

962
Lumina albastră a ecranelor nu afectează somnul. Adevăratul motiv te va surprinde
962

28
Recomandări ale salvamontiştilor din Braşov, în contextul în care numeroşi turişti sunt aşteptaţi să îşi petreacă sărbătorile în staţiunile din judeţ
28

35
Slujbă de Înviere, în spatele gratiilor. Ce li s-a pregătit deținuților de la Penitenciarul Rahova
35

31
VIDEO Drumuri județene din Vâlcea, modernizate: stadiul lucrărilor
31

2.192
VIDEO Marea Neagră, văzută din spațiu – imagini rare surprinse de nava spațială Orion în timpul misiunii Artemis II
2.192

122
Cea mai așteptată Pastorală de Paști! ÎPS Teodosie: 'Ne doare inima de miile de morți și de răniți din pricina războaielor, acest iad instaurat de oameni care au uitat de Dumnezeu'
122

740
Tensiuni pe tarifele la STB: se cere majorarea biletelor
740

72
VIDEO Bucurie și comuniune în Joia Mare, la Parohia Țicleni
72

787
Accident grav cu ATV în Gorj: Sunt două victime
787

2.290
Cămătarul din Braila, care a vândut casele oamenilor pe care îi împrumutase, a fost arestat la domiciliu
2.290

967
Lumina Sfântă de la Ierusalim ajunge în Sâmbăta Mare: cum este adusă la biserici
967

6.962
VIDEO „Azi-noapte am dat foc la 40.000 de euro”: Cum și-au salvat recolta proprietarii unei livezi din Cluj-Napoca
6.962
















Comentează