Preşedintele executiv al PMP, Eugen Tomac, a declarat miercuri că Liviu Dragnea, prin dezvăluirile pe care le-a făcut în ultimele zile, încearcă să arunce cât mai mai multe ''poveşti'' în spaţiul public pentru a acoperi o parte dintre acuzaţiile care i se aduc.
"Domnul Dragnea încearcă la ora actuală să arunce cât mai multe poveşti în spaţiul public pentru a-şi acoperi parte din acuzaţiile care i se aduc. Cred că pot fi adevărate (n.r. - aceste dezvăluiri), dar atât timp cât şi Dragnea şi Ponta se acuză reciproc urându-se, evident, la ora actuală, sunt declaraţii pe care le spun poate cu jumătate de măsură. Fiecare spune de fapt ce îi convine la ora actuală unul despre celălalt, deci sunt afirmaţii care te şochează pur şi simplu pentru că ne dăm seama că dincolo de ierarhia instituţională şi de responsabilitatea politică sunt şi lucruri care, cel mai probabil, se şi întâmplă", a spus Tomac, la Palatul Parlamentului, întrebat despre dezvăluirile făcute de Liviu Dragnea, scrie agerpres.ro.
Tomac a adăugat că atunci când a fost consilier prezidenţial atribuţiile sale erau foarte bine delimitate şi nu a avut discuţii cu Traian Băsescu legate de negocieri privind numirea procurorilor şefi.
Întrebat dacă ştia că Băsescu ar fi negociat cu Ponta numirea procurorilor şefi, inclusiv prin intermediari, acesta a precizat: "Recunosc că eram consilier la Administraţia Prezidenţială, dar la Palatul Cotroceni responsabilităţile erau foarte bine delimitate de preşedinte. Deci, atât timp cât mă ocupam de chestiuni ce ţin de afaceri europene şi relaţia cu Republica Moldova astea erau discuţiile pe care le aveam cu preşedintele Traian Băsescu, inclusiv chestiuni legate de Diaspora. Niciodată nu a intervenit un alt coleg peste alt coleg pe chestiuni ce ţin de departamentul pe care îl coordonează. Nu aş putea să fac speculaţii, pentru că exact asta se întâmpla din punct de vedere instituţional".
Tomac: Dragnea încearcă să arunce poveşti în spaţiul public pentru a acoperi o parte dintre acuzaţiile ce i se aduc
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

1.665
Victor Ponta intervine virulent în scandalul vaccinurilor Pfizer: 'Nu există un motiv mai clar pentru excluderea USR de la guvernare decât acesta'
1.665

1.781
Fostul șef al SIE Silviu Predoiu îl nimicește pe Nicușor Dan: Nu are o viziune. Are fixații. Nu are autoritate. Are rigiditate
1.781

60
România, în linie dreaptă spre OCDE. Luca Niculescu (MAE) dezvăluie ținta stabilită de politicieni: 'Sper că vom reuși'
60

3.975
Ce s-ar întâmpla dacă SUA ies din NATO? Scenariul extrem explicat de Traian Băsescu și apelul pentru 'Statele Unite ale Europei'
3.975

3.751
VIDEO Ministrul Justiției, reacție după decizia privind vaccinurile Pfizer: 'Hotărârea este executorie'. Ce se întâmplă dacă România nu plătește
3.751

174
AUR cere anchetarea fostului premier Florin Cîțu pentru pierderea procesului cu Pfizer: 'Factura acelor decizii ajunge direct la cetățeni'
174

115
Petre Florin Manole, interviu fără ocolișuri pentru presa din Spania: „Românii cer respect în Europa, dar nu îl oferă acasă”
115

2.696
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
2.696

1.284
VIDEO Grindeanu: 'Românii au trăit cel mai bine din istorie în 2024, 2025', cu Ciolacu premier
1.284

1.948
VIDEO 'Sunt un microbist' - Sorin Grindeanu, reacție după votul cu scandal din Senat privind berea pe stadioane. Ce urmează în Camera Deputaților
1.948

4.209
VIDEO Sorin Grindeanu a explodat, după ce România a pierdut procesul cu Pfizer: Amenință că va depune plângeri penale
4.209

6.873
FOTO Doliu în PSD: A murit cel mai votat primar din istoria Constanței
6.873

6.165
Vlad Voiculescu, prima reacție după ce România a pierdut procesul uriaș cu Pfizer: Aruncă pisica în curtea lui Florin Cîțu
6.165
















Comentează