Circa douăzeci de avocaţi şi-au asumat apărarea în justiţie a drepturilor motanului Tito, care a fost pierdut în urmă cu aproape două săptămâni de compania aeriană de stat Boliviana de Aviacion (BoA), cu câteva minute înainte ca stăpâna sa să se îmbarce într-o cursă având ca destinaţie estul Boliviei, ea urmând apoi să călătorească în Irlanda cu animalul său de companie, scrie EFE, potrivit Agerpres.
Avocata Lenny Vargas a anunţat marţi că, pe bază de voluntariat şi fără a solicita niciun fel de onorariu, circa douăzeci de avocaţi au decis să se întâlnească pentru a analiza ce procedură va fi urmată împotriva companiei aeriene de stat care a pierdut motanul pe 8 decembrie, când stăpâna călătorea din Tarija (sud) spre Santa Cruz (est) şi căreia, odată ajunsă la destinaţie, i s-a comunicat că Tito se pierduse.
"Era imposibil ca pisoiul Tito să iasă din cuşca lui, iar explicaţia lor cum că, în momentul transportului către hangarul aeroportului, motanul a dispărut, are nevoie de clarificări", a spus Vargas.
În plus, Vargas a criticat faptul că stăpâna felinei nu a fost anunţată imediat despre pierderea animalului de companie şi că operaţiunea de căutare a motanului a avut loc abia două zile mai târziu în Tarija, pierzându-se astfel "ore cruciale" pentru a găsi animalul.
Deocamdată, avocaţii urmează să se întâlnească pentru a stabili dacă se deplasează la Tarija pentru a ajuta la operaţiunile de căutare.
Între timp, stăpâna lui Tito, Andrea Iturre, a publicat un mesaj pe reţelele de socializare însoţit de fotografii cu motanul în care afirmă că "nu există moment al zilei în care să nu mă gândesc la el şi nici nu-mi pierd speranţa de a-l găsi".
"Sunt sigură că vei toarce din nou şi îmi vei umple hainele cu fire de păr. Nu mă voi opri până nu te voi găsi şi nu ştiu ce s-a întâmplat cu tine, băieţel. Căutările continuă, vă rog să nu uităm că Tito este încă pierdut şi familia lui îl aşteaptă cu nerăbdare", menţionează stăpâna felinei, potrivit unor fragmente din mesajul ei.
Tânăra a menţionat că Tito este un animal de terapie şi că a sosit în Bolivia în urmă cu câteva zile pentru a prelua felina şi a o duce în Irlanda.
La rândul său, compania aeriană de stat a oferit o recompensă de 500 de dolari pentru persoana care găseşte motanul, dar până în prezent nu există indicii despre locul în care se află Tito.
Săptămâna trecută, Autoritatea pentru Reglementarea şi Supravegherea Telecomunicaţiilor şi Transporturilor (ATT) a anunţat că a demarat o anchetă pentru a stabili faptele. ATT a avertizat totodată că va amenda compania aeriană BoA cu echivalentul a ceva mai mult de 10.000 de dolari.
Una peste alta, căutarea motanului Tito a devenit o chestiune de stat în Bolivia, acesta fiind în prezent căutat de un minister şi de nu mai puţin de patru instituţii, relata recent El Pais. Autorităţile boliviene au amplasat mâncare şi apă în perimetrul aeroportului din Tarija, pentru că, după cum a declarat însuşi ministrul lucrărilor publice, Edgar Montano, într-o conferinţă de presă transmisă în direct la postul naţional de televiziune, "pisoiului îi place tonul". "Să sperăm că Tito va apărea", a adăugat oficialul bolivian.
Cât despre Tito, motanul are trei ani, este castrat, cântăreşte între şase şi şapte kilograme, este alb cu tonuri de gri, are o pată de culoare gri închis pe nas şi răspunde atunci când este strigat pe nume.
Tito, motanul care a pus pe jar o țară: Este căutat de un minister şi de nu mai puţin de patru instituţii. Găsirea lui a devenit o chestiune de stat
Articole Similare

126
Față-n față cu adevărul dur: 2025, anul în care Occidentul a clacat. 2026 se anunță și mai periculos
126

114
Oare cum ar fi fost gustul unei fripturi de dinozaur? Întrebarea nu este chiar atât de lipsită de sens pe cât pare la prima vedere
114

947
'Operațiune de dezinformare coordonată' – Kievul demontează 'atacul cu drone' asupra lui Putin. Ce urmărește Kremlinul
947

42
Prim-ministrul Japoniei s-a mutat într-o reședință bântuită de fantome din secolul al XX-lea: Doi foști premieri au refuzat să locuiască acolo
42

22
Scurgere de sulf topit după deraierea unui marfar în Kentucky, SUA
22

681
'Rusia evită conflictul direct cu NATO' - Cât de sigură este Europa? Avertismentul Estoniei și condițiile pentru menținerea descurajării
681

922
SUA încep să se enerveze: Hamas își umple conturile cu bani de la ONG-uri și criptomonede
922

44
Atac asupra unui depozit de petrol din Luhansk, aflat sub ocupație rusă
44

2.571
România trimite 50 de milioane de euro pentru apărarea Ucrainei. Ce înseamnă, concret, decizia Guvernului
2.571

1.285
Și-a dat soția în judecată pentru că nu a făcut ce a vrut el. Motivul pentru care bărbatul a ales să recurgă la un asemenea gest
1.285

2.003
A murit Tatiana Schlossberg, nepoata lui John F. Kennedy, la scurt timp după ce a fost diagnosticată cu o boală incurabilă
2.003

91
Germania, solicitată de Turcia în ancheta privind prăbuşirea avionului în care a murit şeful armatei libiene
91

2.798
Serviciile secrete britanice au „ridicat cortina”: sute de crime violente în Rusia au fost comise de veterani ruși întorși din război
2.798

















Comentează