Trei nave militare americane au detectat sâmbătă posibile tiruri de rachete în direcţia lor, în Marea Roşie, a anunţat un responsabil american, revenind asupra unor declaraţii anterioare, relatează AFP.
Responsabili americani au afirmat iniţial că rachete sol-sol au fost trase începând de la ora 19.30 GMT spre trei nave ale marinei SUA, USS Mason, USS Nitze şi USS Ponce, în largul coastei Yemenului.
Dar un responsabil al apărării, care s-a adresat sub rezerva anonimatului, a fost mai puţin categoric.
Un grup naval american 'care navighează în apele internaţionale în Marea Roşie a detectat posibile ameninţări cu rachete în apropiere şi a luat măsurile defensive potrivite', a declarat responsabilul citat.
'Are loc o evaluare a ceea ce s-a petrecut. Toate navele americane care se află în zonă sunt în siguranţă', a adăugat el.
În cazul în care se confirmă un atac cu rachete împotriva navelor americane, aceasta ar putea antrena o nouă escaladare în implicarea SUA în războiul civil din Yemen, menţionează AFP.
Războiul din Yemen s-a soldat cu cel puţin 6.885 de morţi, 35.022 de răniţi şi aproximativ trei milioane de persoane au fost strămutate de la declanşarea intervenţiei coaliţiei arabe, în martie 2015, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).
Potrivit UNICEF, aproximativ trei milioane de persoane au nevoie de ajutor alimentar imediat în Yemen şi 1,5 milioane de copii suferă de malnutriţie. AGERPRES
Tiruri de rachete ar fi fost trase în direcţia unor nave americane, în Marea Roşie (responsabil)
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

27
Belgia desfășoară soldați în staţiile de metrou şi tren la Bruxelles pentru a combate traficul de droguri
27

21
Mai mulţi aleşi locali de extremă dreapta au înlăturat drapelul UE de pe primării în Franța
21

87
Armata libaneză a anunţat o repoziţionare în urma ofensivei terestre israeliene
87

1.954
Joc periculos în Golf: Emiratele Arabe vor o intervenție militară pentru deblocarea Ormuz / Presiune maximă pe Iran
1.954

2.260
VIDEO Keir Starmer îl pune la punct pe Donald Trump: ”Nu este războiul nostru şi nu vom fi atraşi în el"
2.260

81
Elveția ar putea abandona achiziţionarea sistemului de apărare aeriană Patriot
81

1.924
Donald Trump nu a uitat de Groenlanda: Următoarea mișcare ar marca prima expansiune majoră a SUA pe insula arctică
1.924

74
Rusia a atacat masiv Ucraina: Patru morți și mii de persoane fără curent electric
74

215
Negocieri de pace pentru Iran - Mesaj de la Mojtaba Khamenei
215

98
Emiratele Arabe Unite și-au pierdut răbdarea - Se ia în calcul o coaliției militară pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz
98

25
Apel direct de la Vatican: Papa Leon îi cere lui Trump să găsească o soluție pentru încetarea războiul înainte de Paște
25

59
Parteneriatul dintre China și Iran, pus la încercare de război - Cum sunt afectate interesele Beijingului
59

43
Ambasada Rusiei în Iran: Catedrala ortodoxă rusă din Teheran a fost avariată în urma unor atacuri aeriene
43
















Comentează