Camera inferioară a Parlamentului din Polonia a adoptat joi seară un proiect de lege care îi scuteşte de impozitul pe venit pe tinerii sub 26 de ani, relatează AFP potrivit Agerpres.
Înaintat în Parlament de conservatorii aflaţi la putere, proiectul a beneficiat de votul a 419 deputaţi, în timp ce doar patru voturi au fost împotrivă şi nu a existat nicio abţinere.
În virtutea acestei legi, remuneraţiile pe care le primesc tinerii sub 26 de ani, a căror valoare anuală brută nu depăşeşte 85.500 de zloţi (20.000 de euro), vor fi scutite de impozitul pe venit personal, care se ridică în Polonia la 18%.
Venitul mediu brut în Polonia a fost de aproape 5.000 de zloţi (circa 1.100 de euro) pe lună în primul trimestru din 2019, conform statisticilor oficiale.
Noua dispoziţie, care mai trebuie aprobată de Senat şi promulgată de preşedinte, ceea ce ar urma să fie o formalitate, va intra în vigoare începând cu 1 august. Potrivit iniţiatorilor, ea ar putea viza peste două milioane de persoane.
Este vorba de punerea în practică a uneia dintre promisiunile electorale generoase făcut la începutul anului de conservatorii Partidului Dreptate şi Justiţie (PiS), în perspectiva celor două scrutine din 2019: alegerile europene din mai, câştigate de PiS, şi alegerile legislative din toamnă.
Tinerii polonezi sub 26 de ani vor fi scutiţi de impozitul pe venit
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

104
Scandalul Epstein zguduie administrația. Trump ia în calcul schimbarea procurorului general: numele surpriză care circulă la Casa Albă
104

554
SUA au arătat lipsă de respect faţă de celelalte ţări membre ale NATO, afirmă un înalt consilier al preşedintelui polonez
554

2.168
Trump, primul discurs oficial de la Casa Albă despre războiul cu Iranul: între promisiuni de pace și amenințarea de a-i trimite 'înapoi în epoca de piatră'
2.168

1.409
Mesaj din lumea de altădată: ce scria pe o hârtie din interiorul unei sticle aruncată în mare în 1886
1.409

557
Șeful NATO merge la Washington: vizită crucială pentru viitorul NATO în mandatul lui Trump
557

290
Ultimul bilanț al numărului victimelor din războiul purtat de SUA și Israel împotriva Iranului
290

1.341
Povestea bărbatului care a cumpărat un teren cu 19.000 de dolari și și-a făcut propria 'țară': Are aproximativ 25.000 de 'cetățeni' din peste 120 de țări
1.341

590
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,4 s-a produs în apropierea coastelor Indoneziei / Evenimentul a declanşat o avertizare de tsunami
590

102
Schimb de focuri pe o ambarcațiune din SUA: FBI-ul a descins în Cuba pentru investigații
102

78
Preşedintele Finlandei declară că NATO începe să prindă un contur mai european
78

1.003
De ce se tem liderii țărilor arabe ca Donald Trump să nu oprească prea repede războiul cu Iranul
1.003

1.238
Trump dă cu pumnul în masă: lasă Ucraina fără arme dacă Europa nu-l ajută să redeschidă strâmtoarea Ormuz
1.238

83
Rebelii houthi din Yemen avertizează că ar putea închide strâmtoarea Bab el-Mandeb
83
















Comentează