Polițiștii din Prahova au deschis un dosar penal după ce au fost sesizați că o tânără cu handicap, internată într-un centru al Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) din Urlați, ar fi fost violată de un bărbat internat în aceeași instituție.
Purtătorul de cuvânt al Poliției Prahova, Raluca Brezeanu, a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX, că polițiștii au deschis un dosar penal și fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de viol, după ce au fost sesizați că în data de 1 iunie, o tânără de 22 de ani ar fi fost violată de un bărbat în vârstă de 57 de ani, ambii persoane cu handicap grav, internați în centrul DGASPC din Urlați.
Surse apropiate anchetei au declarat că presupusul viol s-ar fi petrecut în Centrul de integrare prin terapie ocupațională a persoanelor adulte cu handicap din Urlați.
Cea care a alertat autoritățile este o angajată a centrului, potrivit surselor citate.
Tânăra a fost transportată și la Serviciul de Medicină Legală din Ploiești, de unde se așteaptă rezultatele ce vor putea clarifica acest caz.
Tînără cu handicap VIOLATĂ în Urlați. Poliția a deschis anchetă.
București
7°C
Articole Similare

100
Horoscopul zilei de 1 aprilie 2026. Leii au o zi în care vor să fie observați. Află ce se întâmplă cu zodia ta
100

1.808
Apel neașteptat de la Bruxelles: Europenii, îndemnați să călătorească mai puțin pentru a evita criza energetică
1.808

2.119
Record de viteză pe o cale ferată din România: Trenul care a 'zburat' pe un tronson cheie
2.119

2.097
Bărbat reținut după ce ar fi siluit o fetiță timp de 5 ani, a bătut-o și i-a obligat fratele să asiste la atrocități
2.097

100
Cruzime fără margini: L-au bătut până a paralizat. Un câine a fost biciuit de stăpâni, în timp ce era ținut legat
100

5.540
FOTO Dezvăluiri în cazul fetițelor găsite în viață: Ce spune eroul din pădure despre cum le-a găsit pe Rebeca și Melisa
5.540

1.447
VIDEO Pleacă sau nu Ilie Bolojan din fruntea Guvernului? Prim scenariu pentru înlocuirea premierului: 'Teoretic, Grindeanu'
1.447

3.264
'Mercenarul' Horațiu Potra, mutare strategică în fața procurorilor: Audieri-maraton în dosarele Congo și „subversiv”
3.264

122
VIDEO Scenă incredibilă pe DJ 208 C, în Botoșani: bărbat scos cu forța din mașină de polițiști. Care a fost motivul
122

107
Vacanțe cu tratament pentru zeci de mii de români: 114.000 de bilete balneare pregătite pentru 2026
107

183
Clipe de coșmar într-un autocar plin cu elevi: O fată a fost aruncată din mers, într-o curbă, după ce a apăsat din greșeală butonul de urgență
183

7.018
Se lărgește cea mai circulată autostradă din România: Este prima autostradă construită vreodată în țara noastră și de acum va avea trei benzi
7.018

2.965
VIDEO De la altar la închisoare: Fost preot, trimis după gratii după ce a sedus și abuzat un băiat de 14 ani
2.965
















Comentează