Preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), Thomas Bach, a pledat pentru participarea tuturor ţărilor la competiţiile internaţionale şi le-a cerut liderilor G20, al cărui summit summit a început marţi în Indonezia, să susţină "neutralitatea politică" a organizaţiei sale, informează EFE, potrivit Agerpres.
Într-un discurs la reuniunea liderilor celor mai mari 20 de economii mondiale, Bach a reiterat condamnarea de către CIO a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei şi a apărat sancţiunile "fără precedent" impuse guvernului rus pentru "încălcarea flagrantă a Cartei Olimpice".
Totuşi, el consideră că, "spre deosebire de multe alte războaie şi conflicte din lumea noastră, cu privire la acest război, unele guverne au început să decidă ce sportivi pot participa la competiţii sportive internaţionale şi care nu".
"Au făcut-o şi o fac doar din motive politice", iar "dacă sportul devine, în acest fel, un alt instrument de atingere a obiectivelor politice, sportul internaţional se va prăbuşi", a spus Bach.
În acest sens, conducătorul CIO a subliniat că sportul olimpic "are nevoie de participarea tuturor sportivilor care acceptă regulile, chiar şi mai ales dacă ţările lor sunt în confruntare sau în război", întrucât "o competiţie între sportivi din state cu vederi similare nu este un simbol credibil al păcii".
El a precizat, de asemenea, că "esenţa de bază a sportului internaţional" este aceea ca deciziile privind participarea şi rezultatele să se bazeze "exclusiv pe meritul sportiv al unui sportiv".
Potrivit lui Bach, în vremuri de "divizare", rolul CIO este să "unească lumea şi nu să aprofundeze divizările", misiune care poate fi realizată doar printr-o politică sportivă neutră.
"Pentru a ne îndeplini misiunea de unificare, CIO trebuie să fie neutru din punct de vedere politic. Pentru a permite viitoarelor gazde olimpice să întâmpine cei mai buni sportivi din lume, indiferent de conflictele politice, vă rog, lideri mondiali, să susţineţi această neutralitate politică", le-a cerut Bach participanţilor la reuniune.
"Putem uni întreaga lume doar dacă sportivii din toate cele 206 de Comitete Olimpice Naţionale pot participa la Jocurile Olimpice. Abia atunci Jocurile Olimpice vor deveni acea sărbătoare a speranţei şi a rezistenţei", a mai spus preşedintele CIO.
De când a invadat Ucraina în luna februarie, Rusia a fost suspendată de la diferite competiţii, inclusiv de la Cupa Mondială de fotbal din Qatar, în timp ce guvernele diferitelor ţări s-au opus participării sportivilor ruşi la diverse întreceri.
Thomas Bach apără 'neutralitatea politică' a Comitetului Internaţional Olimpic în faţa G20

Sursă foto: https://www.dw.com/en/opinion-a-victory-for-the-ioc-as-thomas-bach-stands-up-to-russia/a-41666616
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

0
Sepsi Sfântu Gheorghe egalează seria cu CSM Târgoviște în semifinală
0

13
VIDEO Antrenorul Turciei U21 s-a prăbușit în timpul meciului cu Croația
13

12
Fără Mircea Lucescu, România joacă amicalul cu Slovacia
12

25
România U17 pierde cu Italia, dar se califică la Mondial
25

21
România U21 învinge San Marino U21 cu 3-0 în preliminariile Euro 2027
21

20
Neymar vorbește despre oboseala psihică înainte de Cupa Mondială
20

29
Bernadette Szocs debutează cu victorie la Cupa Mondială Macao 2026
29

48
Carlo Ancelotti îl laudă pe Luka Modric înaintea amicalului
48

9
Naționala feminină de baschet, în grupă cu Estonia și Macedonia de Nord
9

20
Gianni Infantino asistă la meciul Iran – Costa Rica în Turcia
20

60
Aproximativ 10.000 de spectatori așteptați la meciul Slovacia – România
60

73
România remizează cu Danemarca și continuă drumul spre calificarea la Europeanul de fotbal U19
73

61
Romelu Lukaku a comis-o. Ar putea să fie exclus din lotul lui Napoli
61















Comentează