uperproducţia "The Fate of the Furious" se află pentru a treia săptămână consecutiv pe primul loc în topul încasărilor în America de Nord şi Canada, reuşind în acelaşi timp să depăşească şi bariera de 1 miliard de dolari încasări pe piaţa internaţională, conform Deadline.com.
Filmele "How to be a Latin Lover" şi "Baahubali 2: The Conclusion" s-au plasat pe locurile doi şi trei, deşi au fost prezentate în doar puţin peste 1500 de cinematografe.
Cu încasări de 19,3 milioane de dolari în cea de-a treia săptămână de la lansarea în SUA şi Canada, "Fate of the Furious", cel de-al 8-lea episod al celebrei saga de acţiune "Fast & Furious", a ajuns la încasările totale de 192,7 milioane de dolari în boxoffice-ul nord-american. Acest film a devenit cea de-a cincea producţie a studiourilor Universal care a depăşit bariera de 1 miliard de dolari pe piaţa internaţională de film, intrând în familia selectă a blockbuster-elor Universal alături de "Jurassic World" (1,67 miliarde dolari), "Furious 7" (1,52 miliarde dolari), "Minions" (1,16 miliarde dolari) şi "Jurassic Park" (1,04 miliarde dolari).
Filmul în regia lui Felix Gary Gray, cu Vin Diesel, Dwayne Johnson, Tyrese Gibson şi Michelle Rodríguez în rolurile principale, a doborât recordul pentru weekend-ul de debut cu cele mai mari încasări, cu 532,5 milioane de dolari la nivel mondial, depăşind cu circa 5 milioane recordul deţinut de "Star Wars: The Force Awakens", potrivit site-ului de specialitate Box Office Mojo.
Pe locul doi s-a plasat producţia studiourilor Lionsgate "How to be a Latin Lover" cu Eugenio Derbez şi Salma Hayek în rolurile principale. Filmul a fost prezentat în doar 1.118 cinematografe şi a obţinut încasări de 12 milioane de dolari.
În ''How to be a Latin Lover'', actorul de comedie mexican Eugenio Derbez îl interpretează pe Maximo, care şi-a făcut o ''carieră'' din seducerea femeilor mai în vârstă bogate. Părăsit de soţie după 25 de ani de căsnicie, se vede nevoit să se mute cu sora sa (Salma Hayek), cu care menţine o relaţie dificilă. Distribuţia filmului este completată de Rob Lowe, Kristen Bell şi Raquel Welch. Personajul Maximo la vârsta de 22 de ani este interpretat de fiul biologic al lui Eugenio Derbez. Este filmul de debut regizoral pentru Ken Marino.
Filmul distribuit de studiourile Great India Films în SUA "Baahubali 2: The Conclusion" s-a plasat surprinzător pe locul trei în topul săptămânii, deşi a rulat în doar 425 de cinematografe, cu încasări de 10,1 milioane de dolari. Filmul a doborât astfel recordul pentru cele mai mari încasări ale unui film indian la lansarea pe piaţa americană.
Pe locul patru, cu încasări de 9,3 milioane de dolari, s-a plasat producţia STX "The Circle". Filmul, în regia lui James Ponsoldt, este un SF care îi are ca protagonişti pe Emma Watson, Tom Hanks, Bill Paxton şi John Boyega. Personajul principal, Mae, obţine un job de vis într-o companie tehnologică puternică, dar curând ea îşi doreşte să fugă de această tehnologie omniprezentă ce afectează vieţile prietenilor, familiei şi chiar omenirea.
Pe locul cinci se află comedia animată a studiourilor Fox "The Boss Baby", în cea de-a cincea săptămână de la lansare, cu încasări de 9,1 milioane de dolari. Topul este completat de filmele "Beauty and the Beast" (6,4 milioane de dolari în a 7-a săptămână de la lansare), "Going in Style" (3,6 milioane de dolari în cea de-a 4-a săptămână de la lansare), "Smurfs: The Lost Village" (3,3 milioane de dolari în a 4-a săptămână de la lansare), "Gifted" (aproape 3,3 milioane de dolari în a 4-a săptămână de la lansare) şi respectiv "Unforgettable" (2,3 milioane de dolari în a 2-a săptămână de la lansare).
"The Fate of the Furious" domină în continuare boxoffice-ul nord-american
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.663
Sonia Simionov, fostă concurentă "America Express", atac la "survivorul" Gabi Tamaș: Aroganțele astea sunt doar niște țărănisme! / Internațuții l-au făcut pe Boureanu "curcă beată"
1.663

24
Cele mai vechi zaruri din lume au fost inventate de popoarele indigene americane acum 12.000 de ani
24

11
Grecia vrea să interzică rețelele de socializare pentru copiii sub 15 ani
11

47
Geanta unică din colagen de dinozaur, scoasă la licitație pentru peste 500.000 de dolari
47

127
Bruce Springsteen își începe turneul cu un atac la Donald Trump: A transformat SUA într-o națiune „necinstită, imprevizibilă, prădătoare și iresponsabilă”
127

14
Regizorul sud-coreean Bong Joon-ho revine cu un film de animație în 2027
14

58
Astronauții Artemis, dezamăgiți că nu pot face poze reușite. De ce nu funcționează iPhone-urile în spațiu
58

71
VIDEO ÎPS Teodosie a slujit în Capela Tinerilor și a predicat despre Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca
71

15
Patriarhul Daniel: Familia creștină trebuie apărată în fața 'modelelor' străine de valorile creştine
15

26
Ministrul Culturii transmite mulțumiri Olandei pentru recuperarea Coifului de la Coţofeneşti
26

19
Poluarea cu medicamente afectează comportamentul peștilor
19

41
Ce destinație aleg turiștii pentru vacanța de Paște. În vremuri de război, siguranța primează
41

20
John Travolta debutează ca regizor la Cannes cu un film despre copilărie și aviație
20















Comentează