Trei persoane şi-au pierdut viaţa luni în explozia unei bombe într-o piaţă din sudul Thailandei, pradă unei rebeliuni musulmane separatiste, a anunţat poliţia, potrivit AFP relatează agerpres.
Bomba, ascunsă într-o motoretă, a explodat în piaţa Pimonchai din centrul oraşului Yala, făcând trei morţi şi 19 răniţi", a declarat pentru AFP, sub acoperirea anonimatului, responsabilul poliţiei însărcinat cu ancheta.
"Martorii au explicat că suspecţii au oprit motoreta în faţa unui stand în care se vindea carne de porc, cu 10 minute înaintea exploziei", a precizat poliţistul. Acest detaliu duce în direcţia unui atac al rebeliunii musulmane, budiştii - minoritari în această regiune - consumând porc, spre deosebire de vecinii lor musulmani.
"Este primul mare atac în centrul oraşului Yala din ultimii doi ani", a subliniat poliţistul, în timp ce atacurile din sudul Thailandei sunt cel mai adesea ambuscade vizând convoaie militare sau asasinate ţinte ale unor persoane (responsabili din administraţia locală sau profesori) considerate compromise cu puterea centrală.
Conflictul separatist din extremitatea sudică a Thailandei a făcut 235 de morţi în 2017, un număr în scădere raportat la anii precedenţi din cauza reducerii atacurilor rebele, potrivit organizaţiei Deep South Watch. Majoritatea victimelor sunt civili.
Acest conflict, soldat cu aproape 7.000 de morţi din 2004, este rareori prezent în atenţia presei mondiale, deşi are loc la câteva sute de kilometri de plajele turistice ale Thailandei.
În această regiune din extremitatea sudică, aparţinând Malaeziei până la începutul secolului 20, Thailanda - majoritar budistă - duce o politică de asimilare forţată a musulmanilor autohtoni.
De la instalarea la putere a juntei militare după lovitura de stat din mai 2014, în pofida negocierilor aflate în punct mort, atentatele au fost mult mai rare, reaminteşte AFP.
Thailanda: Trei morţi în explozia unei bombe într-o piaţă din sudul ţării
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

1.030
"Să se aştepte la distrugere" - Gardienii Revoluţiei amenință dur cele mai mari companii americane în cazul unui nou "asasinat în Iran"
1.030

68
ONU: Legea adoptată în Israel privind pedeapsa cu moartea ar constitui o "crimă de război"
68

1.733
Cumperi un apartament și primești o mașină cadou. Ofertele cu care vin agențiile imobiliare afectate de războiul din Iran
1.733

2.782
Rusia recurge la înșelătorie militară: Apărarea Ucrainei, indusă în eroare de dronele Shahed cu rachete "fantomă"
2.782

43
Estonia şi Letonia au detectat activitatea unor drone străine la frontiere
43

1.423
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
1.423

3.370
VIDEO SUA atacă Marea Britanie la scurt timp după anunțul vizitei Regelui Charles în Statele Unite: Apel dur pentru intervenție în Strâmtoarea Ormuz
3.370

46
Italia: Natalitatea continuă să scadă, dar populaţia rămâne stabilă datorită imigraţiei
46

3.359
VIDEO | SUA pregătesc lovitura finală? Șeful Pentagonului avertizează că urmează "zile decisive" în războiul contra Iranului: "Teheranul nu poate face aproape nimic"
3.359

2.298
Iranul respinge informațiile privind lansarea de rachete asupra Turciei și propune o anchetă pentru a stabili adevărul
2.298

179
'Bună treabă!' - Péter Szijjártó reacționează după scurgerea discuțiilor cu Serghei Lavrov. Cum răspunde acuzațiilor
179

100
Japonia a desfășurat primele rachete cu rază lungă de acțiune în baza militară Kengun
100

4.133
Serghei Lavrov îl atacă pe Donald Trump: SUA vor schimbarea regimului în Iran și Venezuela pentru a le controla resursele energetice
4.133
















Comentează