În Thailanda, 61 de persoane au murit de la începutul acestui an din cauza căldurii extreme care a afectat ţara asiatică timp de mai multe săptămâni, a anunţat vineri Ministerul thailandez al Sănătăţii, citat de AFP.
Timp de aproape o săptămână în luna aprilie, autorităţile din Bangkok au emis în fiecare zi avertizări de căldură extremă, în contextul în care "temperatura resimţită" a depăşit pragul de 52 grade Celsius.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătăţii, 61 de persoane au murit din cauza insolaţiei în întreaga ţară de la începutul anului 2024. Prin comparaţie, doar 37 de oameni au murit în Thailanda din cauza insolaţiei pe parcursul întregului an 2023.
Nord-estul Thailandei, constituit în principal din terenuri agricole, a înregistrat cel mai mare număr de decese, a precizat Ministerul Sănătăţii.
Schimbările climatice induse de activităţile umane duc la canicule mai frecvente, mai îndelungate şi mai intense, avertizează cu regularitate oamenii de ştiinţă.
În timp ce fenomenul El Nino contribuie la vremea excepţional de caldă din acest an, Asia se încălzeşte, de asemenea, mai repede decât media globală, potrivit Organizaţiei Meteorologice Mondiale (OMM), o agenţie din cadrul ONU.
Apichart Vachiraphan, directorul serviciului pentru controlul bolilor din cadrul Ministerului Sănătăţii din Thailanda, le-a recomandat persoanelor cu boli preexistente să îşi limiteze deplasările şi activităţile în aer liber.
În acest an, vremea caldă şi uscată a durat mai mult ca de obicei în Thailanda, unde sezonul ploilor a întârziat.
Câteva furtuni au izbucnit în această săptămână în anumite regiuni ale ţării, făcând să scadă temperaturile, dar determinând autorităţile thailandeze să emită avertizări legate de inundaţii şi viituri.
În aprilie, în regatul Thailandei a fost înregistrată temperatura de 44,2 grade Celsius în provincia Lampang din nordul ţării, o valoare foarte apropiată de recordul naţional de temperatură de 44,6 grade Celsius, înregistrat anul trecut.
Thailanda: 61 de decese din cauza căldurii extreme de la începutul acestui an
București
9°C
Articole Similare

330
Semnal tot mai alarmant că americanii vor să intervină terestru în Iran
330

1.332
Jurnalist investigat pentru spoinaj face afirmații explozive: avioanele guvernului Orban ar fi adus în secret bani și obiecte de valoare din Rusia
1.332

17
Australia reduce taxa pe combustibil pentru a scădea costurile
17

31
Xi Jinping o invită pe lidera opoziţiei taiwaneze să viziteze China
31

756
Vizită importantă de la Bruxelles în țară - Românca de la vârful UE și un comisar european, întâlniri cu preşedintele Nicușor Dan şi cu premierul Ilie Bolojan
756

3.674
Momentul de sinceritate al liderului SUA : Ce a spus Donald Trump despre intervenția în Iran
3.674

3.388
Rusia pregătește o măsură care pune Europa pe jar: o mașină furată de oriunde din Occident poate deveni, peste noapte, una cu acte în regulă pe drumurile rusești
3.388

2.194
Uzina de producție a apei grele din Iran nu mai este operațională. Israelul și-a asumat responsabilitatea atacului
2.194

1.683
Cerul Australiei s-a colorat într-un roșu aprins, făcând totul să arate ca într-un film despre sfârșitul lumii. Care sunt explicațiile
1.683

1.015
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Zelenski anunță că Rusia și-a intensificat puternic atacurile asupra Ucrainei
1.015

1.042
Locurile din avion care îți pot transforma zborul într-un coșmar: ce spun experții
1.042

170
Sistemele de apărare aeriană au fost activate la Teheran după ce au fost raportate lovituri
170

3.710
VIDEO Iranul atacă dezlănțuit în regiune: lovituri în Arabia Saudită, Kuweit, Emiratele Arabe Unite, Bahrain și Siria
3.710
















Comentează