Un şerif din statul american Texas a concediat şapte agenţi după moartea în arest a unui suspect de culoare, scrie New York Times, preluat vineri de Reuters.
Marvin D. Scott III, în vârstă de 26 de ani, fusese reţinut în 14 martie după un scandal la un mall din oraşul Allen. Poliţiştii care au intervenit au constatat că el se comporta haotic şi au declarat atunci că au fost îngrijoraţi pentru siguranţa suspectului, pe motiv că ar fi putut consuma droguri.
Poliţia a indicat ca motiv al arestării posesia de marijuana. Cantitatea găsită asupra celui reţinut, mai mică de două uncii, constituie temei doar pentru constatarea unei contravenţii, precizează articolul citat.
Scott a murit mai târziu în cursul serii, după ce fusese închis în arestul comitatului, unde a fost încătuşat, s-a pulverizat pe el spray iritant şi i s-a pus pe cap o cagulă ca să nu poată scuipa, scrie New York Times.
Cotidianul îl citează pe Jim Skinner, şeriful din comitatul texan Collin, care a declarat: "Probele pe care le-am văzut confirmă că agenţii de la arest au încălcat politici şi proceduri bine stabilite ale biroului şerifului".
Oficialul a adăugat că un alt agent şi-a prezentat demisia.
Concedierile după incidentul din Texas au avut loc în timpul procesului poliţistului Derek Chauvin din Minneapolis, statul Minnesota, acuzat de uciderea lui George Floyd, un bărbat de culoare în vârstă de 46 de ani. Chauvin a fost filmat în timp ce îşi ţinea genunchiul pe gâtul lui Floyd în timpul arestării. După câteva minute, un echipaj de ambulanţă sosit la faţa locului a constatat că suspectul nu mai avea puls.
Moartea lui Floyd a declanşat proteste în multe locuri din Statele Unite şi din lume, atrăgând atenţia asupra inechităţii rasiale şi a brutalităţii poliţiei faţă de minorităţile de culoare.
Texas - Șapte agenți au fost concediați după ce un suspect de culoare a murit în arest
București
13°C
Articole Similare

745
VIDEO SUA atacă Marea Britanie la scurt timp după anunțul vizitei Regelui Charles în Statele Unite: Apel dur pentru intervenție în Strâmtoarea Ormuz
745

23
Italia: Natalitatea continuă să scadă, dar populaţia rămâne stabilă datorită imigraţiei
23

1.783
VIDEO | SUA pregătesc lovitura finală? Șeful Pentagonului avertizează că urmează "zile decisive" în războiul contra Iranului: "Teheranul nu poate face aproape nimic"
1.783

1.484
Iranul respinge informațiile privind lansarea de rachete asupra Turciei și propune o anchetă pentru a stabili adevărul
1.484

100
'Bună treabă!' - Péter Szijjártó reacționează după scurgerea discuțiilor cu Serghei Lavrov. Cum răspunde acuzațiilor
100

85
Japonia a desfășurat primele rachete cu rază lungă de acțiune în baza militară Kengun
85

3.545
Serghei Lavrov îl atacă pe Donald Trump: SUA vor schimbarea regimului în Iran și Venezuela pentru a le controla resursele energetice
3.545

25
Lituania va reduce cu 50% prețul biletelor de tren pe fondul scumpirii carburanților
25

7.455
Donald Trump amenință țările din Occident: Nu vom mai fi acolo pentru voi! Duceți-vă și luați-vă singuri petrolul!
7.455

201
Zelenski avertizează Orientul Mijlociu: Dronele FPV pot prevesti o operaţiune terestră
201

5.786
Ucraina a dat peste cap planurile rusești și a lansat o contraofensivă: comandantul-şef al Forţelor Armate ale Ucrainei se laudă acum că a eliberat aproape 500 de kilometri pătrați de teritoriu
5.786

120
Prinţesa Isabella a Danemarcei va efectua serviciul militar în format prelungit
120

3.672
România devine „poarta” din UE pentru Asia: parteneriat strategic cu Pakistanul, în plină criză de aprovizionare
3.672
















Comentează