Primăria Sectorului 6 anunţă că decontează teste privind infecţia cu noul coronavirus pentru persoanele defavorizate din această zonă administrativ-teritorială care au nevoie de ele pentru a putea beneficia de proceduri medicale.
"Este ajutorul pe care îl oferă Primăria Sectorului 6, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, familiilor vulnerabile sau persoanelor singure care au nevoie de acest test pentru a putea beneficia de proceduri medicale: internare, operaţii chirurgicale sau alte analize medicale", potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 6, transmis, joi, AGERPRES.
Condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru a beneficia de ajutor sunt următoarele: solicitantul să aibă domiciliul legal şi în fapt pe raza administrativ teritorială a Sectorului 6; veniturile lunare să nu depăşească limita salariului minim net pe economie/membru de familie sau pentru persoana singură; testul COVID-19 să fie efectuat pentru solicitant sau pentru unul sau mai mulţi membri de familie minori, din motive medicale (internare/intervenţii chirurgicale/proceduri medicale) şi nu în scopul unei călătorii în străinătate şi să fie achitat/e de către solicitant; testul să fie efectuat într-un laborator acreditat.
Acest sprijin se acordă în baza unei solicitări scrise, pe format hârtie sau online, însoţită de următoarele documente: copii acte de identitate, certificate de naştere, acte de stare civilă; copii acte de venit: taloane de pensie, taloane indemnizaţii/alocaţii/prestaţii sociale, adeverinţe salariu, după caz; document care atestă efectuarea testului COVID-19, precum şi faptul că acesta a fost achitat de către solicitant, în original; alte documente, după caz; extras de cont al titularului ajutorului.
Depunerea documentelor se va face online, la adresa de email ajutorsocial@dgaspc6.com.
Pentru detalii sau alte informaţii cei interesaţi pot apela numărul de telefon 0376.203.744 - Serviciul Ajutor Social.
"Măsura este necesară în contextul în care, în prezent, nimeni nu poate primi ajutor specializat în unităţile spitaliceşti, pentru alte afecţiuni decât virusul SARS-COV-2, dacă nu prezintă în prealabil un test care să confirme că nu sunt pozitivi. Sunt foarte multe persoane care au nevoie de servicii medicale pentru tratamente precum cele oncologice, dializă sau pur şi simplu analize medicale amănunţite, iar realizarea unui test COVID-19 în cadrul unor laboratoare private şi decontarea lor ulterioară asigură un acces mai rapid şi în siguranţă la aceste servicii importante", a declarat Gabriel Mutu, primarul Sectorului 6.
Primăria Sectorului 6 precizează că, de la începutul stării de urgenţă şi până în prezent, a realizat peste 1.000 de teste pentru depistarea noului coronavirus în rândul angajaţilor din instituţiile subordonate, precum DGASPC Sector 6, Poliţia Locală Sector 6 şi Centrul Multifuncţional de Sănătate Sf. Nectarie.
Teste Covid-19, decontate pentru persoanele vulnerabile din Sectorul 6
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

767
Obiceiul banal pe care mulți români îl au când își pregătesc valiza. Așa devin țintă directă pentru infractori
767

732
Ce se întâmplă în creierul nostru după vârsta de 30 de ani: Studiul care răstoarnă mitul 'e prea târziu să te schimbi'
732

445
O româncă a plătit 12.000 de euro unui prinț fals pentru a o angaja. Cum a fost atrasă în capcana unui nigerian
445

29
Bani europeni pentru flori și plante aromatice: AFIR pregătește lansarea unei noi linii de finanțare
29

26
Bătrân în stare critică, recuperat de Salvamont dintr-o zonă cu acces dificil şi transportat la spital
26

21
„Family Footprints”: elevi din patru țări au descoperit valorile familiei într-un proiect eTwinning
21

33
VIDEO Examen de capacitate preoțească în Episcopia Giurgiului
33

22
Credite mai ușor de obținut pentru fermieri: parteneriat extins între stat și bănci
22

74
Pelerinaj de mare încărcătură duhovnicească: Capul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe este adus spre închinare la Mănăstirea Pantocrator, între 22-28 aprilie
74

22
Primăria Sectorului 1 dezminte taxa de 70 de lei pe persoană pentru salubrizare
22

3.195
FOTO Start fulminant pentru platforma de vânzări ANAF. eLicitații domină deja piața: 14 milioane de accesări doar în prima zi
3.195

5.557
SURSE Suma colosală din mită pe care șeful ARR ar fi depozitat-o în cutiile de pantofi: Cristian Anton, reținut de DNA
5.557

66
VIDEO Șeful CJ Vâlcea: DUCEM DOCTORUL LA SAT!
66
















Comentează