Tesla a livrat în septembrie 83.135 de vehicule electrice produse în China, depăşind recordul său lunar, conform unui raport publicat duminică de Asociaţia Constructorilor de Automobile din China (CPCA), în urma continuării investiţiilor în statul asiatic, transmite Reuters.
Este o creştere cu 8% faţă de august şi un record pentru fabrica Tesla din Shanghai de când a demarat producţia, în decembrie 2019, şi depăşeşte precedentul record al livrărilor, de 78.906 unităţi, înregistrat în iunie 2022.
"Nivelul record al vânzărilor de modele Tesla produse în China arată că vehiculele electrice conduc tendinţa în mobilitate", se arată într-un comunicat al companiei americane.
Pe plan global, Tesla a livrat 343.830 de vehicule electrice în trimestrul trei din 2022, un record pentru cel mai valoros producător auto mondial, dar sub aşteptările analiştilor, de 359.162 de unităţi.
Conform datelor Reuters, în iulie, Tesla a investit masiv în modernizarea fabricii din Shanghai, astfel încât capacitatea de producţie săptămânală a ajuns la aproximativ 22.000 de unităţi, faţă de nivelul precedent, de 17.000, în iunie.
China este a doua mare piaţă a Tesla, dar în statul asiatic se confruntă cu concurenţa în creştere din partea producătorilor locali de vehicule electrice.
La Shanghai sunt produse Model 3 şi Model Y pentru a fi vândute atât în China ,cât şi pentru a fi exportate spre alte pieţe, inclusiv în Europa şi Australia.
Asociaţia Constructorilor de Automobile din China (CPCA) estimează că în 2022 un număr record de şase milioane de automobile electrice ar urma să fie vândute în China, pe fondul exploziei cererii pentru automobile curate.
Noua prognoză marchează o dublare faţă de cele 2,99 milioane de vehicule electrice înmatriculate în 2021 în China, ceea ce scoate în evidenţă creşterea semnificativă a cererii pentru autoturisme curate în China şi provocările pentru constructorii tradiţionali în a se adapta la o piaţă care devine rapid una verde.
Autorităţile centrale şi locale din China au luat măsuri pentru a ajuta industria auto să îşi revină după restricţiile şi carantinele care au afectat vânzările la începutul anului. În mai, Guvernul de la Beijing a redus cu 50% taxele la achiziţionarea unui autoturism cu emisii reduse în timp ce autorităţile municipale au venit şi ele cu subvenţii şi stimulente pentru a-i convinge pe cumpărători să se orienteze spre un vehicul cu emisii reduse
Tesla înregistrează vânzări record de vehicule electrice produse în China, după modernizarea fabricii din Shanghai
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

12
Șantierul Naval Damen Mangalia intră în faliment
12

162
Motiv de mândrie națională: în ce oraș din România se produc pneurile mașinilor de Formula 1
162

513
Experții avertizează: Reducerea accizei la combustibil nu rezolvă colapsul economic spre care mergem. România este pe marginea prăpastiei
513

647
România își face loc printre marile puteri auto ale Europei: A depășit țări precum Ungaria, Italia, Suedia și Portugalia
647

43
Guvernul înăsprește legislaţia pentru exploatarea agregatelor minerale din terasă
43

1.423
VIDEO Imagini spectaculoase de pe Autostrada Sibiu-Pitești (A1): Au început lucrările la un nou tunel
1.423

34
Analiza Binance Research: Cum afectează stagflația prețul Bitcoin?
34

16
Bursa de la Bucureşti a închis mixt prima şedinţă de tranzacţionare a acestei săptămâni
16

61
ANPIS: Alocaţiile pentru copii, indemnizaţiile pentru creşterea copiilor şi stimulentele de inserţie, plătite în această săptămână
61

2.362
Ministrul Economiei intervine după concedierea a mii de oameni de la Damen în prag de Paște: Plata salariilor este prioritară
2.362

3.745
Președinția României, mesaj de ultimă oră în criza combustibililor, după întâlnirea lui Nicușor Dan cu Guvernul și cu industria petrolieră
3.745

2.015
Avertisment dur privind reducerea accizei la motorină: România ar putea pierde 1 milion de euro pe zi
2.015

51
Emiterea rovinierei şi a peajului, întreruptă temporar pe 8 aprilie
51
















Comentează