Termenul limită pentru depunerea ofertelor privind elaborarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic de execuţie pentru construirea Drumului Expres Craiova - Târgu Jiu a fost prelungit până în data de 20 iunie, ca urmare a clarificărilor solicitate de operatorii economici, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
CNAIR a postat în sistemul electronic de achiziţii publice SICAP documentaţia pentru contractul destinat elaborării celor două documente, iar termenul limită pentru depunerea ofertelor a fost stabilit iniţial pentru data de 3 mai 2019.
"Precizăm că, potrivit legii, CNAIR are obligaţia să răspundă tuturor clarificărilor adresate de operatorii economici interesaţi de participarea la procedură şi după aceea să acorde acestora un termen corespunzător pregătirii ofertelor, conform interpretării care reiese din aceste răspunsuri. Ulterior expirării acestui termen va fi demarat procesul de evaluare a ofertelor înregistrate în vederea stabilirii ofertantului câştigător în conformitate cu prevederile Documentaţiei de atribuire şi a legislaţiei în materia achiziţiilor publice", se menţionează într-un comunicat al CNAIR.
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere va aloca pentru anul 2019 suma de 27,661 milioane lei, credite de angajament necesare semnării contractului, în conformitate cu documentul de aprobare a finanţării depus la Direcţia Generală Organismul Intermediar pentru Transport în data de 27 februarie 2019.
Termenul pentru depunerea ofertelor pentru construcţia Drumului Expres Craiova-Târgu Jiu,prelungit până pe 29 iunie
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

737
VIDEO Presiune pe Guvern pentru ieftinirea carburanților: ministrul Ivan revine cu soluțiile fiscale înaintea deciziei finale
737

42
Rata a inflaţiei a depăşit 50% pe fondul războiului cu SUA şi Israel
42

1.130
Guvernul pregătește sprijin țintit pentru persoanele vulnerabile. Ministrul Muncii: Nu vreau să fie perceput acest sprijin un soi de pomană sau ceva nemeritat
1.130

2.741
Piața semiconductorilor se va prăbuși din cauza războiului din Iran: Rusia poate deveni un jucător cheie
2.741

2.661
Românii primesc o nouă lovitură: expiră plafonarea prețului alimentelor de bază, iar scumpirile se anunță în lanț
2.661

46
Ministrul Muncii: „Nu avem reduceri din punct de vedere al cheltuielilor la asistența socială”
46

3.604
Furt de proporții uriașe: 12 tone de ciocolată ale unui gigant elvețian au dispărut în tranzit. Asta ar putea lăsa rafturile goale înainte de Paște
3.604

3.575
Sondaj CURS: Guvernul, sancționat dur pentru gestionarea crizei carburanților. Românii resimt puternic scumpirile și cer reducerea taxelor
3.575

79
Vicepreşedintele CE Roxana Mînzatu şi comisarul european pentru Transport sustenabil şi turism, Apostolos Tzitzikostas, vizită oficială în România - Cei doi se vor întâlni cu preşedintele şi cu premierul şi vor participa la conferinţa The Economist
79

26
Semifinala județeană a "Maratonului pentru Educație Antreprenorială" are loc pe 31 martie, la București
26

6.227
VIDEO Revoluție pe piața auto din Europa: Se lansează prima mașină electrică cu baterie semi-solidă și autonomie de 530 km
6.227

28
ONRC: Numărul firmelor radiate a scăzut cu 3% în primele două luni din 2026
28

1.363
E alertă! Criza din Golf ar putea scumpi totul: blocarea strâmtorii Ormuz, val global de scumpiri
1.363
















Comentează