Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, l-a primit vineri pe ambasadorul Confederaţiei Elveţiene la Bucureşti, Urs Herren, în vizită de rămas bun, potrivit Agerpres.
"Cele două părţi au apreciat bunele relaţii de cooperare existente între România şi Elveţia în diverse domenii şi redinamizarea, în cursul anului 2018, a dialogului politic bilateral la nivel înalt prin vizitele oficiale întreprinse în România de preşedintele Confederaţiei Elveţiene, Alain Berset (1 noiembrie), de consilierul federal Ignazio Cassis - şeful Departamentului Federal pentru Afaceri Externe (10 septembrie) şi de consilierul federal Ueli Maurer - şeful Departamentului Federal de Finanţe (20 noiembrie)", se arată într-un comunicat al MAE, transmis AGERPRES.
Ministrul Afacerilor Externe a subliniat nivelul relaţiilor economice dintre România şi Elveţia, precizând că "există, în continuare, un important potenţial încă neexploatat".
În cadrul întrevederii, au mai fost evocate rezultatele foarte bune înregistrate în realizarea proiectelor derulate în cadrul Programului de cooperare elveţiano-român şi contribuţia comunităţii româneşti din Elveţia la dezvoltarea economică şi socială a ţării de reşedinţă. De asemenea, Meleşcanu a evidenţiat nivelul ridicat de pregătire profesională a românilor din Confederaţie şi faptul că aceştia sunt bine integraţi în societatea elveţiană.
În contextul deţinerii de către România a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, în semestrul I al anului 2019, a fost exprimată disponibilitatea ţării noastre de a sprijini avansarea dialogului Uniunea Europeană - Confederaţia Elveţiană, precizează MAE.
Teodor Meleşcanu l-a primit pe ambasadorul Elveţiei în vizită de rămas bun
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

846
Fost șef al Statului Major avertizează: 'Iranienii ar putea să vizeze bazele militare americane din România'
846

1.862
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.862

1.846
1 LEU pentru 24 de ore - Soluția primarului Arad în plină criză a carburanților pentru toți cetățenii
1.846

50
Ministrul Oana Ţoiu a reiterat susţinerea României faţă de Ucraina, la reuniunea informală a CAE de la Kiev
50

76
Oana Țoiu, mesaj dur după vizita la Bucea: „Aceste masacre nu trebuiau să aibă loc”
76

779
'Decizia trebuie luată în această săptămână'. Ministrul Energiei pune presiune pe Guvern pentru a adopta reducerea accizei la motorină. Când ar putea scădea prețurile la pompă
779

158
Clara Volintiru, secretar de stat MAE, întâlnire cu noul ambasador al SUA în România, Darryl Nirenberg
158

43
România și Ucraina pregătesc producția de drone. Miruță: 'Proiectul beneficiază de 200 de milioane de euro prin programul SAFE'
43

3.130
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
3.130

1.563
Război surd pentru șefia parchetelor: Ministerul Justiției reia interviurile cu candidații respinși de CSM
1.563

3.746
'A avut dispreț pentru europeni'. Traian Băsescu, verdict fără menajamente pentru haosul creat de Trump: Culege ce a semănat
3.746

2.895
Surpriză neplăcută în programul SAFE: producătorii de muniție cer cu 30% mai mult înainte de semnare. Avertismentul ministrului Apărării
2.895

2.477
VIDEO Vești bune înainte de Paște! Guvernul intervine - mii de angajați își primesc salariile restante
2.477
















Comentează