Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, care efectuează o vizită la New York în perioada 27 martie - 2 aprilie, a avut o întâlnire de lucru cu grupul statelor Comunităţii Caraibiene - CARICOM, în cadrul căreia a prezentat priorităţile Preşedinţiei României a Consiliului UE potrivit Agerpres
Potrivit unui comunicat al MAE, ministrul a avut miercuri şi o întrevedere cu reprezentanţii la ONU ai statelor din grupul Asia-Pacific. Meleşcanu a evocat relaţiile tradiţionale pe care România le are cu statele din regiune şi sprijinul pe care ţara noastră îl acordă consolidării relaţiilor acestora cu Uniunea Europeană.
Şeful diplomaţiei române a fost invitat de onoare la recepţia organizată de Misiunea Permanentă a Republicii Mauritius la ONU, cu ocazia Zilei Naţionale.
A doua zi a vizitei la New York, joi, ministrului Afacerilor Externe a participat la dezbaterea din Consiliul de Securitate al ONU pe tema prevenirii şi combaterii finanţării terorismului.
În intervenţia sa, şefului diplomaţiei române a reiterat angajamentul constant al României pentru eforturile la nivel naţional, regional şi internaţional care vizează combaterea terorismului şi a menţionat că dimensiunea financiară reprezintă un pilon esenţial al acestor eforturi. El a subliniat importanţa cooperării Uniunii Europene cu entităţile ONU competente în domeniul prevenirii şi combaterii terorismului, informează comunicatul.
Prezentând măsurile naţionale adoptate împotriva finanţării terorismului, a accentuat componenta preventivă a strategiei României şi disponibilitatea de a lua parte la extinderea şi aprofundarea reţelei de instrumente bilaterale şi multilaterale pentru prevenirea şi combaterea acestei ameninţări. De asemenea,Teodor Meleşcanu a evidenţiat sprijinul politic acordat de România rezoluţiei privind prevenirea şi combaterea finanţării terorismului, adoptată de Consiliul de Securitate la 28 martie 2019.
Ministrul a avut şi o întrevedere cu reprezentanţii permanenţi la ONU ai statelor din Grupul African. Şeful diplomaţiei române a evocat relaţiile bilaterale bune pe care România le are cu statele africane şi sprijinul acordat de ţara noastră acestor ţări, în special în ceea ce priveşte educaţia şi dezvoltarea. Ministrul Afacerilor Externe a subliniat importanţa acţiunii României în ceea ce priveşte susţinerea continentului african, precum şi priorităţile în contextul candidaturii României pentru un mandat de membru nepermanent al Consiliului de Securitate al ONU (2020-2021).
Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, efectuează o vizită la New York, în perioada 27 martie - 2 aprilie, prilej cu care participă la o serie de reuniuni desfăşurate la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite, continuând astfel demersurile de promovare a candidaturii României pentru alegerea ca membru nepermanent al Consiliului de Securitate ONU în mandatul 2020-2021, precizează MAE.
Teodor Meleşcanu a promovat la New York candidatura României pentru alegerea ca membru nepermanent al Consiliului de Securitate ONU
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

2.496
Scenariu exploziv: Iranul și China folosesc Strâmtoarea Ormuz pentru a da o lovitură devastatoare Statelor Unite
2.496

1.779
La limita declanșării: Cât de aproape a fost Iranul de un atac devastator al americanilor
1.779

2.590
Viktor Orban recunoaște convorbirea cu Putin și îl atacă pe premierul polonez: "Tu ce ai făcut pentru pace?"
2.590

58
Lidera opoziției din Taiwan: Sper că vizita în China va semăna „semințele păcii”
58

9.779
Benjamin Netanyahu, pus la zid după armistițiul cu Iranul: 'Nu a existat niciodată un dezastru politic mai mare în întreaga noastră istorie'
9.779

2.087
VIDEO Pace pe jumătate în Orientul Mijlociu. Israelul continuă ofensiva în Liban: cel puțin 8 morți și mai mulți răniți
2.087

144
Premierul britanic, Keir Starmer, se deplasează în Golful Persic
144

3.765
VIDEO NASA publică imagini extrem de spectaculoase: Cum arată, de fapt, partea ascunsă a Lunii și cum se vede Pământul privit de pe Lună
3.765

284
Democrații au cerut demiterea lui Donald Trump, după ce președintele a amenințat că va comite crime de război în Iran
284

71
Atacuri aeriene rusești asupra regiunii Zaporijia din Ucraina - O persoană a murit
71

116
Mai mulți lideri au salutat acordul de încetare temporară a focului între Statele Unite şi Iran
116

6.671
Iranul ironizează armistițiul acceptat de Trump: 'O retragere umilitoare'
6.671

6.740
Impact instant asupra prețurilor petrolului, după ce SUA și Iranul au anunțat un armistițiu și redeschiderea Strâmtorii Ormuz
6.740
















Comentează