Mii de manifestanţi au cerut din nou alegeri anticipate în Serbia vineri, la un miting din Novi Sad (nord), care a fost dispersat de poliţie cu gaze lacrimogene, a observat un jurnalist al AFP, potricit AGERPRES.
Această manifestaţie care a reunit oponenţi ai preşedintelui autoritar Aleksandar Vucic face parte dintr-o serie de proteste organizate în toată ţara de la prăbuşirea mortală a acoperişului de beton al gării din Novi Sad, care a făcut 16 morţi în noiembrie.
Protestatarii au denunţat corupţia şi au cerut o anchetă transparentă, cerând totodată alegeri anticipate.
Manifestaţiile anterior paşnice au degenerat în violenţe, potrivit protestatarilor, din cauza represiunii dure din partea poliţiei şi a susţinătorilor guvernului.
În timpul mitingului de vineri din Novi Sad, manifestanţii au aruncat proiectile asupra poliţiei care a răspuns cu gaze lacrimogene şi grenade asurzitoare pentru a-i dispersa, potrivit jurnalistului AFP.
Tensiuni maxime în Serbia : protestele pentru alegeri anticipate, reprimate violent de proiectilele poliției
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

64
Statistica banilor seniorilor din România! Județele cu cei mai săraci și mai bogați pensionari
64

125
Libanul în pragul unui nou război civil? - Hezbollah cere guvernului libanez să se abţină de la negocieri directe cu Israelul
125

265
Lumina albastră a ecranelor nu afectează somnul. Adevăratul motiv te va surprinde
265

282
Prințul Harry, dat în judecată pentru calomnie de fosta sa organizație caritabilă fondată în onoarea mamei sale, prințesa Diana
282

1.987
FOTO Apariție surpriză a lui Nicușor Dan, alături de doi PSD-iști, la o mănăstire: „Discret, firesc, așa cum ar trebui să fie”
1.987

1.115
„Sincer, mi se pare o nebunie” - Senatoare care a născut prin cezariană, revoltată de panourile apărute în București
1.115

1.257
Domeniul în care România excelează - Exporturile au explodat. Este cel mai puternic avans din ultimii ani
1.257

973
Condamnare record în dosarul 'Disneyland-ului militar' al Rusiei / FOTO
973

1.767
VIDEO Marea Neagră, văzută din spațiu – imagini rare surprinse de nava spațială Orion în timpul misiunii Artemis II
1.767

646
A crescut dependența europenilor față de produsele fabricate în China
646

649
Tensiuni pe tarifele la STB: se cere majorarea biletelor
649

698
Accident grav cu ATV în Gorj: Sunt două victime
698

1.925
”Poker” în Orientul Mijlociu - Trump vorbește despre cărțile Iranului
1.925
















Comentează