Consiliul de supraveghere al Meta a reproşat marţi platformelor deţinute de acest gigant al reţelelor de socializare că atribuie un tratament preferenţial conţinuturilor problematice publicate de politicieni, patroni, celebrităţi şi alte personalităţi, informează AFP și Agerpres.
"Consiliul este preocupat de felul în care Meta şi-a pus interesele economice înaintea moderării conţinuturilor", a precizat această entitate considerată independentă, dar finanţată de compania pe care o supraveghează.
În raportul său, consiliul îndeamnă la o "regândire semnificativă" a programului dublei verificări, denumit "cross-check", pentru a îl face mai transparent, mai reactiv şi mai echitabil.
În prezent, atunci când mesaje sau imagini potenţial în contradicţie cu reglementările Facebook şi Instagram sunt semnalate, ele sunt rapid retrase dacă sunt considerate de risc înalt şi dacă provin de la utilizatori necunoscuţi.
Însă, dacă autorul lor este prezent pe "lista albă", aceste conţinuturi rămân online pentru perioada de timp în care ele sunt examinate mai atent - un proces care durează în general mai multe zile şi, uneori, mai multe luni.
Acest sistem cu dublă viteză este "inechitabil" şi a "oferit protecţii suplimentare pentru libertatea de exprimare a unor utilizatori, selecţionaţi parţial în funcţie de interesele economice ale Meta", au detaliat autorii raportului.
Din cauza "cross-check", "conţinuturi identificate ca fiind contrare reglementărilor Meta rămân vizibile pe Facebook şi Instagram, în condiţiile în care ele se difuzează într-o manieră virală şi ar putea cauza daune", au adăugat membrii consiliului de supraveghere.
Consiliul recomandă accelerarea examinărilor secundare ale conţinuturilor provenite de la personalităţi susceptibile să publice mesaje importante pentru drepturile omului, precum şi retragerea celor cu risc înalt în aşteptarea verdictului intern.
El a cerut, de asemenea, companiei Meta să publice criteriile de eligibilitate pentru beneficiarii programului şi să identifice public, pe platformele sale, conturile utilizatorilor vizaţi.
Consiliul este alcătuit din 20 de membri internaţionali, jurnalişti, avocaţi, apărători ai drepturilor omului şi foşti politicieni. El a fost creat în 2020 la propunerea CEO-ului Mark Zuckerberg şi are sarcina de a evalua politica de moderare a conţinuturilor difuzate de grupul californian.
Membrii săi au lansat o examinare "cross-check" în octombrie 2021, după dezvăluirile făcute de avertizorul de integritate Frances Haugen, care a transmis documente interne către presă şi a acuzat compania americană că "pune profiturile înaintea siguranţei utilizatorilor".
Reacţiile Meta în urma acelei anchete au fost "insuficiente în anumite momente" şi "propria înţelegere a implicaţiilor practice generate de acest program lasă de dorit", au precizat membrii consiliului.
Tensiuni la Meta - Platformele Facebook și Instagram, acuzate că moderează conținutul în mod preferențial
București
7°C
Articole Similare

17
Cum se vopsesc ouăle fără chimicale: Ghid complet pentru ouă vopsite natural cu ceapă, sfeclă și alte ingrediente
17

35
SpaceX confirmă că un satelit Starlink a înregistrat o anomalie pe orbită
35

14
După 50 de ani de monitorizare, gheţarii din Noua Zeelandă nu dau semne de refacere pe termen lung
14

11
BIBLIOTECA AZI/ Sălaj: Bibliotecile comunale - între vocaţie şi abandon, supravieţuire şi digitalizare
11

8
"Trei surori" de A. P. Cehov, în regia lui Dragoş Huluba, în premieră la Teatrul de Comedie, pe 25 aprilie
8

13
Al doilea trailer pentru noul sezon din serialul original „Euphoria”, lansat de HBO
13

15
Țigările electronice pot ajuta mai eficient la renunțarea la fumat - Avertismentul experților
15

41
O dansatoare de striptease din SUA a dezvăluit secrete militare: Mi-au spus că vor pleca în misiune
41

14
„Vulturii Republicii”, thriller politic despre propagandă şi era post-adevăr, din 3 aprilie în cinematografe
14

12
Pelerinajul de Florii din Bucureşti - Ierarhi, preoţi, monahi şi credincioşi vor participa, sâmbătă, la procesiunea care va începe la Catedrala Naţională şi se încheia la Catedrala Patriarhală
12

17
Montări de spectacole din 70 de ţări, în selecţia oficială a Festivalului Internaţional Shakespeare Craiova 2026 - Au fost puse în vânzare biletele pentru Shakespeare Village
17

38
Cauzele morţii Prinţului Philip dezvăluite într-o nouă biografie
38

11
TikTok, Instagram şi YouTube ameninţate cu sancţiuni în Australia
11
















Comentează