Rezoluţia Parlamentului European care îi solicită Turciei să-şi retragă trupele din Cipru este ''desprinsă de realitate'', a reacţionat vineri Ministerul de Externe turc, care a denunţat un ''şantaj'' din partea legislativului UE, transmite DPA.
''Turcia va continua să protejeze cu hotărâre atât drepturile sale, cât şi pe cele ale ciprioţilor turci, fără a ceda în faţa ameninţărilor şi a şantajului de orice fel'', indică o declaraţie a diplomaţiei turce.
De asemenea, documentul afirmă că Ankara este pregătită pentru dialog.
Parlamentul European a adoptat joi, cu 631 de voturi pentru, trei voturi împotrivă şi o abţinere, o rezoluţie care condamnă activităţile ilegale ale Turciei în suburbia Varosha a oraşului Famagusta şi avertizează că orice ''deschidere'' parţială a acesteia slăbeşte perspectivele găsirii unei soluţii cuprinzătoare la problema cipriotă.
PE subliniază că o soluţie durabilă la problema cipriotă poate fi găsită numai prin diplomaţie şi negocieri şi cere Consiliului European să-şi menţină poziţia unită asupra acţiunilor ilegale ale Turciei şi să impună sancţiuni dure drept răspuns.
Eurodeputaţii îşi reafirmă sprijinul pentru un o soluţie corectă, cuprinzătoare şi viabilă pe baza unei federaţii cu două zone şi două comunităţi, cu un statut internaţional unic.
Insula Cipru este divizată din 1974, partea sa nordică ('Republica Turcă a Ciprului de Nord') fiind recunoscută numai de Turcia, în timp ce Republica Cipru este membră a Uniunii Europene începând din 2004. Recent, autorităţile cipriote turce au redeschis districtul Varosha din Famagusta, care a fost închis peste 40 de ani şi populat iniţial de localnici elenofoni.
Tensiuni între Ankara și UE - Turcia acuză Parlamentul European de șantaj
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

52
Armata libaneză a anunţat o repoziţionare în urma ofensivei terestre israeliene
52

1.497
Joc periculos în Golf: Emiratele Arabe vor o intervenție militară pentru deblocarea Ormuz / Presiune maximă pe Iran
1.497

1.849
VIDEO Keir Starmer îl pune la punct pe Donald Trump: ”Nu este războiul nostru şi nu vom fi atraşi în el"
1.849

58
Elveția ar putea abandona achiziţionarea sistemului de apărare aeriană Patriot
58

1.612
Donald Trump nu a uitat de Groenlanda: Următoarea mișcare ar marca prima expansiune majoră a SUA pe insula arctică
1.612

66
Rusia a atacat masiv Ucraina: Patru morți și mii de persoane fără curent electric
66

174
Negocieri de pace pentru Iran - Mesaj de la Mojtaba Khamenei
174

92
Emiratele Arabe Unite și-au pierdut răbdarea - Se ia în calcul o coaliției militară pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz
92

23
Apel direct de la Vatican: Papa Leon îi cere lui Trump să găsească o soluție pentru încetarea războiul înainte de Paște
23

51
Parteneriatul dintre China și Iran, pus la încercare de război - Cum sunt afectate interesele Beijingului
51

36
Ambasada Rusiei în Iran: Catedrala ortodoxă rusă din Teheran a fost avariată în urma unor atacuri aeriene
36

2.056
Criză în Golful Persic: Londra convoacă un summit de urgență pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz
2.056

70
ONU avertizează: Țări din Orientul Mijlociu profită de război pentru a restricţiona drepturile omului şi a intensifica represiunea statală
70
















Comentează