Beijingul a denunţat duminică "provocările" americane în disputele sale teritoriale din Marea Chinei de Sud şi a avertizat că nu îi este teamă de "probleme" în această zonă, anunţă AFP, informează agerpres.ro.
"Ţările exterioare trebuie să joace un rol constructiv în legătură cu acest subiect, şi nu invers. Chestiunea Mării Chinei de Sud se agravează din cauza provocării anumitor ţări care îşi urmăresc interesele egoiste", a declarat amiralul Sun Jianguo cu prilejul Dialogului Shangri-La, reuniunea anuală a miniştrilor apărării din zona Asia-Pacific.
Sâmbătă, secretarul american al apărării, Ashton Carter, a lansat un apel la o mai mare cooperare militară cu China pe care a avertizat-o în legătură cu riscul de "izolare" în cazul continuării operaţiunilor sale în Marea Chinei de Sud.
Beijingul revendică aproape în întregime Marea Chinei de Sud, unde efectuează importante operaţiuni de rambleiere, spre via nemulţumire a vecinilor săi ca Vietnam, Filipine, Malaezia şi Brunei.
China se confruntă cu Statele Unite care în repetate rânduri au afirmat că libertatea de navigaţie trebuie să prevaleze în aceste ape strategice, pe unde trec importante rute de transport de mărfuri şi hidrocarburi.
Pentru a-şi sprijini pretenţiile, Beijingul a efectuat uriaşe operaţiuni de rambleiere a Arhipelagului Spratly - numit Nansha de către China - şi pretinde să fie considerate apele sale teritoriale şi spaţiul său aerian zona de 12 mile din jurul acestor construcţii.
Washingtonul este de părere că disputele în privinţa suveranităţii trebuie să fie rezolvate pe calea diplomaţiei, nu prin politica faptului împlinit dusă de China, şi a trimis în ultimele luni nave de război în vecinătatea insulelor aflate sub controlul Beijingului.
Dialogul anual Shangri-La, organizat din 2002 de Institutul Internaţional pentru Studii Strategice (IISS) de la Londra, reuneşte până duminică peste 20 de miniştri ai apărării din zona Asia-Pacific.
Tensiunea dintre Marea Chinei de Sud și Beijing escaladează
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

745
VIDEO SUA atacă Marea Britanie la scurt timp după anunțul vizitei Regelui Charles în Statele Unite: Apel dur pentru intervenție în Strâmtoarea Ormuz
745

23
Italia: Natalitatea continuă să scadă, dar populaţia rămâne stabilă datorită imigraţiei
23

1.783
VIDEO | SUA pregătesc lovitura finală? Șeful Pentagonului avertizează că urmează "zile decisive" în războiul contra Iranului: "Teheranul nu poate face aproape nimic"
1.783

1.484
Iranul respinge informațiile privind lansarea de rachete asupra Turciei și propune o anchetă pentru a stabili adevărul
1.484

100
'Bună treabă!' - Péter Szijjártó reacționează după scurgerea discuțiilor cu Serghei Lavrov. Cum răspunde acuzațiilor
100

85
Japonia a desfășurat primele rachete cu rază lungă de acțiune în baza militară Kengun
85

3.545
Serghei Lavrov îl atacă pe Donald Trump: SUA vor schimbarea regimului în Iran și Venezuela pentru a le controla resursele energetice
3.545

25
Lituania va reduce cu 50% prețul biletelor de tren pe fondul scumpirii carburanților
25

7.455
Donald Trump amenință țările din Occident: Nu vom mai fi acolo pentru voi! Duceți-vă și luați-vă singuri petrolul!
7.455

201
Zelenski avertizează Orientul Mijlociu: Dronele FPV pot prevesti o operaţiune terestră
201

5.786
Ucraina a dat peste cap planurile rusești și a lansat o contraofensivă: comandantul-şef al Forţelor Armate ale Ucrainei se laudă acum că a eliberat aproape 500 de kilometri pătrați de teritoriu
5.786

120
Prinţesa Isabella a Danemarcei va efectua serviciul militar în format prelungit
120

3.672
România devine „poarta” din UE pentru Asia: parteneriat strategic cu Pakistanul, în plină criză de aprovizionare
3.672
















Comentează