Tenismanul norvegian Casper Ruud a câştigat duminică turneul ATP de la San Diego (SUA), dotat cu premii în valoare totală de 661.800 dolari, învingându-l fără probleme în finală, cu 6-0, 6-2, pe britanicul Cameron Norrie, conform agerpres.
Ruud (22 ani), numărul 10 mondial şi al doilea favorit a competiţiei californiene, s-a impus la capătul unui joc care a durat doar 62 de minute, trecându-şi în palmares al cincilea titlu din acest sezon, după cele de la Geneva, Bastad, Gstaad şi Kitzbuehel, ultimele trei cucerite în trei săptămâni consecutive, o performanţă pe care o reuşise ultima oară britanicul Andy Murray, în urmă cu un deceniu.
Înaintea acestui sezon, jucătorul norvegian cucerise un singur trofeu în circuitul profesionist, în 2020 la Buenos Aires.
Graţie titlului obţinut la San Diego, Caper Ruud a devenit jucătorul cu cele mai multe succese în 2021, depăşindu-i pe sârbul Novak Djokovic, rusul Daniil Medvedev şi germanul Alexander Zverev, toţi cu câte 4 trofee câştigate în acest an.
Victoria din California i-a adus, totodată, lui Ruud un cec în valoare de 92.515 dolari şi 25 de puncte ATP, în timp ce Norrie a fost recompensat cu 54.355 de dolari şi 150 de puncte ATP.
Tenismanul norvegian Casper Ruud a câştigat turneul ATP de la San Diego
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

12
Sepsi Sfântu Gheorghe egalează seria cu CSM Târgoviște în semifinală
12

30
VIDEO Antrenorul Turciei U21 s-a prăbușit în timpul meciului cu Croația
30

23
Fără Mircea Lucescu, România joacă amicalul cu Slovacia
23

26
România U17 pierde cu Italia, dar se califică la Mondial
26

21
România U21 învinge San Marino U21 cu 3-0 în preliminariile Euro 2027
21

20
Neymar vorbește despre oboseala psihică înainte de Cupa Mondială
20

30
Bernadette Szocs debutează cu victorie la Cupa Mondială Macao 2026
30

48
Carlo Ancelotti îl laudă pe Luka Modric înaintea amicalului
48

9
Naționala feminină de baschet, în grupă cu Estonia și Macedonia de Nord
9

20
Gianni Infantino asistă la meciul Iran – Costa Rica în Turcia
20

61
Aproximativ 10.000 de spectatori așteptați la meciul Slovacia – România
61

73
România remizează cu Danemarca și continuă drumul spre calificarea la Europeanul de fotbal U19
73

63
Romelu Lukaku a comis-o. Ar putea să fie exclus din lotul lui Napoli
63
















Comentează