Valorile de temperatură se prognozează că vor creşte miercuri în Australia, ceea ce ar putea favoriza declanşarea unor incendii de vegetaţie în sudul ţării, după câteva zile de răgaz în faţa flăcărilor, au avertizat marţi autorităţile, citate de AFP.
Continentul australian se confruntă cu unul dintre cele mai grave sezoane de incendii de vegetaţie din istoria sa. Peste 29 de persoane au decedat începând din septembrie, iar o suprafaţă mai mare decât cea a Portugaliei a fost mistuită de flăcări.
Unele regiuni devastate de flăcări au beneficiat în ultimele zile de precipitaţii sub formă de ploaie în cantităţi semnificative. Însă, mercurul din termometre riscă să urce din nou în următoarele zile.
Temperaturile se prognozează că vor creşte miercuri mult peste 30 de grade Celsius în statul Victoria, situat în sud, a cărui capitală este Melbourne, iar vântul va sufla cu putere, ceea ce va crea condiţii favorabile incendiilor, în special în vestul statului.
"Cel mai mare risc este cel de apariţie a noi focare în satele nepregătite", a declarat reporterilor şeful pompierilor din zonele rurale din Victoria, Steve Warrington.
Alte ploi sunt aşteptate miercuri seară în statul Victoria.
Spre nord, în statul New South Wales, precipitaţiile abundente au căzut în unele zone afectate de incendii. Dacă acestea au fost întâmpinate cu bucurie în unele regiuni, în altele ele au complicat activitatea pompierilor care nu pot efectua pe soluri umede operaţiunile de ardere preventivă.
Autorităţile se aşteaptă ca vremea călduroasă să revină joi în New South Wales, cu temperaturi sub 40 de grade Celsius.
Numeroase regiuni din sudul şi estul ţării s-au confruntat cu fenomene climatice extreme în ultimele 48 de ore, cu furtuni de nisip şi praf în unele regiuni, şi cu grindină în altele. "Ziua trecută a fost un montagne russe din punct de vedere meteorologic", a declarat Kevin Parkin din cadrul Biroului de Meteorologie. ''Am trecut de la foc la furtuni şi inundaţii, cu grindină uriaşă, de mărimea limetelor, care a produs pagube considerabile, ca să revenim la riscul de incendiu în creştere'', a adăugat el.
Temperaturi în creștere în Australia - Reapare riscul incendiilor
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

37
Trump amenință cu distrugerea totală a podurilor și centralelor Iranului în câteva ore. Acesta nu este îngrijorat de acuzațiile de crime de război
37

157
Reacție de la Teheran: liderul suprem al Iranului aduce un omagiu șefului spionajului Gardienilor Revoluției, ucis într-un atac israelian
157

27
OpenAI solicită unor state să investigheze comportamentul anticoncurențial al lui Elon Musk
27

447
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kievul a lovit cu drone unul dintre cele mai importante noduri de export petrolier ale Rusiei de la Marea Neagră
447

446
Ucraina lovește unitatea chimică ce alimentează producția de muniție a Rusiei
446

70
Donald Trump, a somat din nou Iranul să deschidă Strâmtoarea Ormuz
70

690
România își face loc printre marile puteri auto ale Europei: A depășit țări precum Ungaria, Italia, Suedia și Portugalia
690

1.533
Salvarea spectaculoasă din Iran - Trump amenință cu închisoarea un jurnalist
1.533

1.367
Iran refuză să cedeze: SUA 'nu sunt pregătite' pentru un armistiţiu permanent. Strâmtoarea Ormuz nu se redeschide
1.367

111
Populația sufocă Pământul - Suntem prea mulți
111

2.904
Verdict istoric: Rusia, scoasă din joc de Ucraina în zonele ocupate
2.904

1.896
Un dispozitiv de urmărire a fost depistat pe mașina unei magistrate care îl judecă pe oligarhul Vladimir Plahotniuc
1.896

2.299
Amenințările ministrului Apărării funcționează: România primește dronele de la israelieni (presă)
2.299
















Comentează