Iranul a salutat joi alegerea argentinianului Rafael Grossi în fruntea Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), exprimându-şi dorinţa ca sub conducerea lui organizaţia să rămână "neutră" în îndeplinirea misiunii sale, informează AFP potrivit Agerpres
Grossi a fost ales marţi la conducerea AIEA, după decesul directorului general al acesteia, Yukiya Amano, în iunie.
AIEA este însărcinată inclusiv cu supravegherea activităţilor nucleare ale Iranului, supus celui mai strict regim de inspecţie supervizat vreodată de Agenţie.
Republica Islamică speră că sub mandatul lui Grossi agenţia ONU "va putea să asigure responsabilităţile şi delicata sa misiune de o manieră neutră şi profesională", a declarat într-un comunicat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei iraniene, Abbas Moussavi. "Iranul este gata să-şi menţină şi să-şi extindă interacţiunile şi cooperarea cu Agenţia, într-un spirit de bunăvoinţă şi respect reciproc", a adăugat Moussavi.
Regimul de inspecţie a activităţilor nucleare ale Republicii Islamice decurge din acordul internaţional asupra programului nuclear iranian, încheiat în iulie 2015 la Viena între Iran şi Grupul 5+1 (China, SUA, Franţa, Marea Britanie, Rusia şi Germania).
Acest acord prevede ridicarea a o parte dintre sancţiunile internaţionale împotriva Iranului în schimbul unor garanţii menite să demonstreze că programul nuclear iranian nu are nicio utilitate militară.
Prin retragerea unilaterală a SUA din acest acord, în mai 2018, şi prin restabilirea şi întărirea sancţiunilor americane împotriva Iranului, Teheranul este privat de beneficiile economice la care spera prin semnarea acordului.
În mai 2019, Republica Islamică a început să-şi reducă unele angajamente pentru a constrânge alte părţi semnatare ale acordului, mai ales pe europeni, să-i permită să facă schimburi comerciale externe, ocolind sancţiunile americane, şi mai ales să poată exporta petrol.
În lipsa progreselor pentru a-i satisface această cerere, Teheranul ar putea anunţa la 4 noiembrie o nouă fază de reducere a angajamentelor sale, a patra începând din mai.
"Calea diplomaţiei rămâne deschisă şi există tentative şi acţiuni din partea europenilor, în special a francezilor, care încearcă să-şi respecte angajamentele", a declarat Moussavi pentru televiziunea de stat iraniană.
Cu toate acestea, a adăugat el, "aceste eforturi nu au dus la niciun rezultat concret" şi "dacă situaţia va rămâne astfel, noi vom trece foarte probabil la cea de-a patra etapă" de reducere a angajamentelor iraniene, în urma unei noi amânări de 60 de zile fixată de Republica Islamică la 5 septembrie pentru partenerii săi din cadrul acordului.
Teheranul salută numirea noului director la AIEA şi speră că Agenţia va rămâne neutră
București
8°C
Articole Similare

181
Risc major pentru economia globală: Donald Trump, pregătit să încheie războiul cu Iranul fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz
181

748
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
748

249
Netanyahu ignoră apelurile la pace și susține că nu se vor opri din 'a zdrobi regimul terorist' iranian
249

1.057
Tensiuni în creștere: Israelul acuză Franța de ostilitate, o schimbare majoră în politica de achiziții militare
1.057

1.165
Vine curând nota de plată! Trump vrea să ceară țărilor arabe să suporte costurile războiului împotriva Iranului
1.165

1.307
Kremlinul vine cu un răspuns la propunerea lui Zelenski privind un armistițiu energetic: 'Nu am văzut nicio inițiativă clar formulată'
1.307

25
Cooperare în domeniul educației: Bulgaria ar putea introduce limba ucraineană în școli
25

1.013
VIDEO Donald Trump își face două statui din aur. Vor fi expuse în viitoarea Bibliotecă Prezidențială/ Proiectul este conceput ca un zgârie-nori
1.013

431
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
431

990
Cercetătorii NASA urmăresc un asteroid misterios în formă de cartof: Ar putea fi rămășița unei planete antice
990

2.182
De ce cea mai puternică armată și economie din lume nu poate pune capăt războiului cu Iranul
2.182

2.638
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
2.638

1.276
VIDEO Jurnalistă americană, răpită în plină zi la Bagdad: suspect reținut, operațiuni în desfășurare / UPDATE
1.276
















Comentează