Iranul a confirmat marţi intrarea în vigoare a unor restricţii pentru inspecţiile Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică (AIEA), după expirarea unui ultimatum al Teheranului privind ridicarea sancţiunilor americane, transmite AFP potrivit Agerpres.
Parlamentul iranian a adoptat în decembrie o lege prin care guvernul este obligat să limiteze anumite inspecţii ale AIEA la instalaţiile care nu ţin de programul nuclear, inclusiv în obiective militare suspecte, dacă Statele Unite nu renunţă la sancţiunile anti-iraniene.
Washingtonul a reintrodus în 2018, sub preşedinţia lui Donald Trump, sancţiunile suspendate conform acordului din 2015 între Iran şi puterile internaţionale. SUA s-au retras unilateral din înţelegerea cunoscută ca JCPOA (Joint Comprehensive Plan of Action - Planul Comun şi Cuprinzător de Acţiune), semnată alături de Rusia, China, Regatul Unit, Franţa, Germania şi Uniunea Europeană, prin care, în schimbul suspendării sancţiunilor, Iranul s-a angajat să îşi îngheţe programul de înarmare atomică. Partea iraniană a început să încalce progresiv prevederile JCPOA din 2019.
Ministrul iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, a declarat - conform agenţiei IRNA, preluată de AFP - că "aplicarea legii a început în această dimineaţă". El a reamintit că Iranul a anunţat oficial AIEA despre această măsură, în 15 februarie, dar a subliniat totodată că Teheranul va continua să coopereze cu agenţia.
Ambasadorul iranian la AIEA, Kazem Gharibabadi, declarase că responsabilii instalaţiilor nucleare au primit instrucţiuni privind restricţionarea inspecţiilor începând de marţi de la ora locală 0.00 (luni, 20.30 GMT).
Duminică, AIEA şi Teheranul anunţaseră un acord tehnic temporar pe o durată de trei luni, care poate înceta în orice moment, prin care numărul de inspectori ai agenţiei nu se modifică, iar aceştia pot efectua în continuare unele controale inopinate, însă monitorizarea programului nuclear iranian va fi redusă. "Esenţa acordului constă în păstrarea înregistrărilor privind programul nostru nuclear, care nu vor fi furnizate Agenţiei", a explicat Zarif.
Între timp, continuă tratativele diplomatice pentru menţinerea înţelegerii din 2015.
Organizaţia Iraniană pentru Energia Atomică (OIEA) a precizat însă că înregistrările vor fi şterse definitiv dacă sancţiunile nu vor fi ridicate în întregime în trei luni.
Directorul general al AIEA, Rafael Grossi, susţine că legea intrată în vigoare în Iran permite totuşi agenţiei să menţină "gradul necesar de monitorizare şi verificare".
Teheranul continuă presiunile pentru ridicarea sancțiunilor - Iranul începe restricţionarea inspecţiilor AIEA la instalaţiile nucleare
București
9°C
Articole Similare

628
Atac masiv asupra Ucrainei - Sute de drone au făcut ravagii în vestul țării
628

35
Bombardamente israeliene în Liban - Peste 40 de agenți Hezbollah ar fi fost uciși
35

1.576
Scandal uriaș în Asia! China, acuzată că a sabotat cablurile Taiwanului – scenariu „Nord Stream” în Pacific
1.576

43
SUA cer Spaniei o anchetă după eutanasierea unei tinere spaniole paraplegice
43

4.744
Reacție violentă de la Teheran după discursul lui Donald Trump: ”acest război va continua până la umilirea vostră, dezonoarea voastră, ultimele voastre regretele şi capitularea voastră”
4.744

41
Cum gestionează China criza carburanților - Companiile private de rafinare trebuie să menţină producţia chiar dacă lucrează în pierdere
41

67
Emmanuel Macron se îndreaptă spre Coreea de Sud după vizita sa în Japonia
67

5.706
VIDEO „Ultimul dictator al Europei” se pregătește de război! Lukașenko: „Vom răspunde. Pentru asta ne pregătim!”
5.706

5.551
Donald Trump s-a supărat pe Londra și Paris: ”Emmanuel Macron este maltratat de soţia sa”
5.551

141
Americanii dau alarma: "Nu călătoriţi în Irak sub niciun motiv. Părăsiţi imediat ţara dacă vă aflaţi acolo"
141

186
Reacție la discursul lui Trump - Teheranul menține stocuri ascunse de arme și muniții: „Centrele pe care credeți că le-ați vizat sunt nesemnificative”
186

134
IDF susține că a bombardat o bază importantă a forțelor terestre ale IRGC
134

9.449
BREAKING: Procurorii olandezi anunță „noi evoluții” în cazul coifului dacic furat. Au fost găsite piesele
9.449
















Comentează