Teatrul "Ţăndărică" este pregătit să reia spectacolele cu public la sală, şi un număr de 12 piese ar putea fi jucate "de mâine", dar dacă aprobările de redeschidere a sălilor vor fi primite şi în scris, primul spectacol e programat vineri, a declarat managerul instituţiei, Călin Mocanu.
"Noi suntem în blockstart de mult, niciodată nu am făcut pauze, în afara celor în care ni s-a închis instituţia, dar colegii mei foarte dornici să muncească, noi dornici să ne antrenăm, am trecut la 'cu mască' şi repetăm de mult timp. Noi am scos şi două premiere în 2020, trebuia să o scoatem şi pe a treia, dar nu am avut buget şi vom vedea cum vom face, şi suntem în ordine. Avem cam 23 de piese în repertoriu şi suntem în blockstart cam cu 12. Deci 12 piese le putem juca de mâine. (...) În acest moment în care vorbim, putem începe, dacă va fi neapărat nevoie, de miercuri", a precizat Mocanu, pentru AGERPRES.
El a arătat că, în măsura în care vor fi primite în scris toate aprobările de redeschidere a sălilor, vineri, de la ora 18,00, este programat spectacolul "Copacul cu jucării", sâmbătă, de la orele 11,00 şi 18,00, spectacolul "Mateiaş gâscarul", iar duminică, de la ora 11,00, "Capra cu trei iezi".
"Noi repetăm de mult, cu mască, conform regulilor anterioare deschiderii. Din punct de vedere al conţinutului, un conţinut general, suntem pregătiţi şi vom juca vinerea, sâmbăta şi duminica. Vor fi patru spectacole diferite, în trei zile diferite", a mai spus Călin Mocanu.
Managerul a precizat că proiectele online, deşi au fost foarte bine primite de public, nu vor continua, dacă spectacolele vor putea fi prezentate în săli, dar vor merge pe prezentarea de spectacole live streaming.
"Nu cred că vom avea proiectele în online, vom face streaming. (...) Noi suntem antrenaţi pentru că am făcut în acest timp foarte multe emisiuni cu păpuşi pe facebook-ul nostru şi am avut o audienţă foarte importantă. Fiindcă la un moment dat am avut sponsorizări ale unor mari companii, şi cu premii, am avut cam 8.000-10.000 de spectatori în fiecare zi", a afirmat Călin Mocanu.
Acesta a menţionat că la Teatrul Ţăndărică a fost făcută o listă cu cei care doresc să se vaccineze împotriva virusului COVID-19 şi paritarea este de aproximativ 50%-50%.
Teatrul Ţăndărică este pregătit să reia spectacolele în sală
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

11
Un judecător a blocat proiectul lui Trump de renovare a sălii de bal de la Casa Albă
11

7
Un astronaut italian va merge pe Lună printr-un parteneriat cu NASA
7

19
„Family Footprints”: elevi din patru țări au descoperit valorile familiei într-un proiect eTwinning
19

15
Procesul împotriva Daily Mail continuă. Judecătorul întârzie decizia
15

31
VIDEO Examen de capacitate preoțească în Episcopia Giurgiului
31

16
Confesiunea lui Cristi Puiu despre drumul spre cinema: 'Nu mi-am propus să devin regizor'
16

70
Pelerinaj de mare încărcătură duhovnicească: Capul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe este adus spre închinare la Mănăstirea Pantocrator, între 22-28 aprilie
70

95
Noua generație din TV își face loc și pe TikTok: Alex Vlădescu dezvăluie ce nu se vede 'pe sticlă'
95

12
Marele regret a magnatului american Warren Buffett: 'Am vândut acțiunile Apple prea devreme'
12

16
Eurovision ajunge în Asia. Prima ediție va avea loc în Thailanda
16

82
50 de agenți păzesc cea mai rară pasăre din lume: un pui de dropie indiană
82

26
O cometă din primele miliarde de ani ale Căii Lactee a traversat Sistemul Solar
26

17
Credincioșii ortodocși vor străbate centrul Capitalei în Pelerinajul de Florii: Programul și traseul
17
















Comentează