TAROM va opera, începând de miercuri, 1 iulie, mai multe zboruri comerciale (operare fără restricţii) spre/dinspre Grecia, a anunţat compania pe pagina sa de Facebook.
Astfel, vor fi operate zboruri spre/dinspre Atena în zilele de luni, miercuri, vineri şi sâmbătă, şi Salonic joi şi duminică.
De asemenea, TAROM anunţă că, în urma deciziei Guvernului grec, începând cu 1 iulie, toţi pasagerii care aterizează pe oricare aeroport din Grecia au obligaţia de a completa formularul The Passenger Locator Form (PLF) cu 48 de ore înainte de zborul de intrare în Grecia.
Formularul poate fi descărcat de pe https://travel.gov.gr/#/.
Un alt formular va fi oferit la bord, care va trebui completat şi predat, atunci când li se va solicita.
Totodată, de la 1 iulie, pasagerii sosiţi pe aeroporturile greceşti din călătorii internaţionale vor putea fi testaţi aleatoriu pentru Covid-19.
TAROM redeschide mai multe rute către Grecia
București
10°C
Articole Similare

48
Discuții la Palatul Victoria despre bani europeni și blocaje în sistem. Bolojan cere reguli clare pentru fondurile UE: „Investițiile nu trebuie blocate de interpretări diferite”
48

14
Gestionarea bagajelor în Europa: clasamentul companiilor aeriene în 2026
14

42
România intră tare pe piața mobilității verzi: Microbuzele electrice produse la Câmpina cuceresc Europa
42

1.354
Nicușor Dan vorbește de trei autostrăzi cruciale pentru viitorul României: „Capătă o importanță strategică tot mai mare!”
1.354

13
Vodafone Business lansează o nouă ediție a Bootcamp-ului Deschis la Nou: 2 zile de mentorat, 15 experți, 300 de antreprenori
13

43
Apostolos Tzitzikostas, comisar european: În Europa şi mai ales în regiunea Mării Negre, pentru coridorul nou de transport această conectivitate a căpătat noi dimensiuni
43

1.994
VIDEO Programul SAFE - Sorin Grindeanu explică o nuanță importantă: banii sunt împrumutați, nu sunt granturi
1.994

47
Bogdan Ivan: Când discutăm despre lanţurile de furnizare din energie, nu mai este o chestiune de lux, trebuie să acţionăm acum. Nu mai avem timp pentru a aştepta scenariul perfect
47

57
Ministrul Energiei din Grecia, Stavros Papastavrou: Europa a învăţat o lecţie în ultimii ani şi a învăţat-o nu tocmai simplu. Dacă securitatea energetică nu este consolidată, libertatea este fragilă
57

29
Transportatorii cer scăderea urgentă a prețului carburanților: „Statul încasează peste jumătate din cost”
29

31
Bursa de la București a deschis pe roșu: scăderi pe toți indicii în debutul ședinței. Start negativ pentru piața de capital
31

466
Binance Academy: Ce trebuie să știi dacă vrei să investești sau să faci trading în piețele crypto?
466

49
Thinkstor Global Strategies anunță lansarea „House of Romania”, proiect care vizează promovarea României la Davos 2027
49
















Comentează