Partidul naţionalist radical Jobbik a cerut joi guvernului ungar să elaboreze o strategie de reducere a violenţei în şcoli şi a sugerat că această problemă este mai des întâlnită în zonele în care există un număr mare de romi, relatează MTI.
Apelul Jobbik are loc după un incident petrecut luni la o şcoală primară din Budapesta, când o profesoară a fost agresată de părinţii unui şcolar care au acuzat-o că nu le-a protejat copilul de agresiunile la care acesta a fost supus în unitatea de învăţământ.
Acest caz arată că violenţa în şcoli este încă o problemă arzătoare care afectează atât elevii, cât şi profesorii, a declarat Dora Duro, unul dintre liderii Jobbik, în cadrul unei conferinţe de presă. Violenţa în şcoală este principala cauză a "segregării spontane", a afirmat ea.
Duro a cerut biroului Ombudsmanului să repete un sondaj realizat în anul 2000 care a concluzionat că violenţa în şcoli apare mai des în regiunile în care trăiesc numeroşi romi, în special în regiunile din nord-estul Ungariei.
Jobbik doreşte ca Ministerul Resurselor Umane să elaboreze o strategie cu implicarea profesorilor, procuraturii, instanţelor şi gărzii civile, a spus Duro. Mai mult, partidul propune extinderea competenţelor cadrelor didactice, asigurarea unei prezenţe sporite a poliţiei în şcoli şi adoptarea unor regulamente care să permită ca elevii violenţi să fie exmatriculaţi, a mai spus ea. AGERPRES
Jobbik: Violenţa în şcoli este mai frecventă în regiunile din Ungaria cu o populaţie numeroasă romă
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

46
Japonia a desfășurat primele rachete cu rază lungă de acțiune în baza militară Kengun
46

1.767
Serghei Lavrov îl atacă pe Donald Trump: SUA vor schimbarea regimului în Iran și Venezuela pentru a le controla resursele energetice
1.767

19
Lituania va reduce cu 50% prețul biletelor de tren pe fondul scumpirii carburanților
19

6.914
Donald Trump amenință țările din Occident: Nu vom mai fi acolo pentru voi! Duceți-vă și luați-vă singuri petrolul!
6.914

146
Zelenski avertizează Orientul Mijlociu: Dronele FPV pot prevesti o operaţiune terestră
146

5.365
Ucraina a dat peste cap planurile rusești și a lansat o contraofensivă: comandantul-şef al Forţelor Armate ale Ucrainei se laudă acum că a eliberat aproape 500 de kilometri pătrați de teritoriu
5.365

105
Prinţesa Isabella a Danemarcei va efectua serviciul militar în format prelungit
105

3.433
România devine „poarta” din UE pentru Asia: parteneriat strategic cu Pakistanul, în plină criză de aprovizionare
3.433

67
Apostolos Tzitzikostas, comisar european: În Europa şi mai ales în regiunea Mării Negre, pentru coridorul nou de transport această conectivitate a căpătat noi dimensiuni
67

123
Schimbarea regimului de la Teheran, esențială pentru atingerea obiectivelor israeliene (ambasador)
123

10.138
Încă două țări europene refuză SUA în războiul cu Iranul: blocaj militar categoric și un semnal de alarmă pentru Washington
10.138

78
Alexandru Munteanu, premierul Republicii Moldova: Integrarea Moldovei nu este legată de dacă sau nu, ci în ce ritm
78

117
Lovituri aeriene au avariat o staţie de desalinizare pe o insulă iraniană din Strâmtoarea Ormuz
117
















Comentează