Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, i-a primit marţi pe şefii delegaţiilor participante la prima Reuniune a miniştrilor Apărării a Formatului Bucureşti (B9), care reuneşte înalţi oficiali din Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria, precum şi reprezentanţi ai SUA şi NATO.
Potrivit unui comunicat al Senatului, transmis AGERPRES, cu acest prilej Tăriceanu a reafirmat "importanţa promovării comune a unor abordări convergente şi unitare a statelor aflate la frontiera de est a NATO, care să vizeze menţinerea pe agenda Alianţei a necesităţii întăririi, în continuare, a capacităţilor de descurajare şi apărare pe flancul estic, pentru asigurarea securităţii întregului spaţiu euroatlantic".
Preşedintele Senatului a salutat organizarea la Bucureşti a primei reuniuni a miniştrilor apărării din statele aflate pe flancul estic al Alianţei Nord-Atlantice, în care se vor discuta aspecte privind riscurile şi ameninţările curente la adresa securităţii, progresele înregistrate în implementarea deciziilor Summitului de la Varşovia (2016), precum şi aspecte prioritare ale problematicii de securitate în pregătirea următorului summit aliat, de la Bruxelles, în iulie 2018.
De asemenea, Tăriceanu a apreciat că extinderea, în 2018, a Formatului Bucureşti (B9) cu o componentă a pilonului executiv, prin organizarea primei Reuniuni a miniştrilor Apărării (Bucureşti, 13 - 14 martie a.c.), precum şi cu un pilon parlamentar, prin organizarea Primului Summit Parlamentar (Bucureşti, 17 - 19 aprilie a.c.), demonstrează importanţa pe care ţările din flancul estic al NATO o acordă acestei platforme de consultare după anexarea ilegală de către Federaţia Rusă a Crimeii, în 2014.
Reuniunea miniştrilor Apărării a Formatului Bucureşti are loc marţi şi miercuri la iniţiativa comună a României şi Poloniei, ţări care gestionează derularea diferitelor componente ale formatului de consultări B9.
Tăriceanu i-a primit pe şefii de delegaţie participanţi la prima Reuniune a miniştrilor Apărării a Formatului Bucureşti (B9)
București
9°C
Articole Similare

5.250
Interceptări explozive în dosarul șefului ARR: saci cu bani, examene trucate și zeci de mii de euro la fiecare sesiune
5.250

2.660
Fost șef al Statului Major avertizează: 'Iranienii ar putea să vizeze bazele militare americane din România'
2.660

2.254
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
2.254

2.217
1 LEU pentru 24 de ore - Soluția primarului Arad în plină criză a carburanților pentru toți cetățenii
2.217

61
Ministrul Oana Ţoiu a reiterat susţinerea României faţă de Ucraina, la reuniunea informală a CAE de la Kiev
61

113
Oana Țoiu, mesaj dur după vizita la Bucea: „Aceste masacre nu trebuiau să aibă loc”
113

833
'Decizia trebuie luată în această săptămână'. Ministrul Energiei pune presiune pe Guvern pentru a adopta reducerea accizei la motorină. Când ar putea scădea prețurile la pompă
833

207
Clara Volintiru, secretar de stat MAE, întâlnire cu noul ambasador al SUA în România, Darryl Nirenberg
207

59
România și Ucraina pregătesc producția de drone. Miruță: 'Proiectul beneficiază de 200 de milioane de euro prin programul SAFE'
59

3.233
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
3.233

1.590
Război surd pentru șefia parchetelor: Ministerul Justiției reia interviurile cu candidații respinși de CSM
1.590

3.811
'A avut dispreț pentru europeni'. Traian Băsescu, verdict fără menajamente pentru haosul creat de Trump: Culege ce a semănat
3.811

2.936
Surpriză neplăcută în programul SAFE: producătorii de muniție cer cu 30% mai mult înainte de semnare. Avertismentul ministrului Apărării
2.936
















Comentează