Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, afirmă, într-un mesaj de Ziua Diplomaţiei Române, că există aşteptări însemnate faţă de ambasadorii şi consulii români şi misiunile noastre diplomatice şi consulare de pretutindeni, atât din partea conducerii de stat, cât şi din partea cetăţenilor.
"1 septembrie este Ziua Diplomaţiei Române. Membrilor Corpului Diplomatic şi Consular al României le adresez felicitări şi le transmit urări de succes în activitatea pe care o desfăşoară pentru promovarea şi prosperitatea României. Există aşteptări însemnate faţă de diplomaţii români şi misiunile noastre diplomatice şi consulare de pretutindeni, atât din partea conducerii de stat, cât şi din partea cetăţenilor, a opiniei publice în general. Apreciez că serviciul nostru diplomatic este activ şi competent, înzestrat cu un capital uman valoros de profesionişti capabili să ducă la îndeplinire sarcinile ce decurg din obiectivele de politică externă", a scris vineri, pe Facebook, Călin Popescu-Tăriceanu.
Ziua Diplomaţiei Române se sărbătoreşte, anual, în luna septembrie, pentru omagierea tradiţiei diplomatice româneşti şi pentru stimularea activităţii Corpului diplomatic şi consular al ţării noastre, fiind instituită prin Legea 269/2003 privind Statutul Corpului Diplomatic şi Consular al României, art. 61.
Potrivit site-ului www.mae.ro, începând cu anul 2005 Ziua Diplomaţiei Române s-a sărbătorit la 1 septembrie. În preajma acestei zile are loc şi Reuniunea Anuală Diplomaţiei Române.
Tăriceanu:Există aşteptări însemnate faţă de diplomaţii români
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.614
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.614

1.636
1 LEU pentru 24 de ore - Soluția primarului Arad în plină criză a carburanților pentru toți cetățenii
1.636

46
Ministrul Oana Ţoiu a reiterat susţinerea României faţă de Ucraina, la reuniunea informală a CAE de la Kiev
46

66
Oana Țoiu, mesaj dur după vizita la Bucea: „Aceste masacre nu trebuiau să aibă loc”
66

740
'Decizia trebuie luată în această săptămână'. Ministrul Energiei pune presiune pe Guvern pentru a adopta reducerea accizei la motorină. Când ar putea scădea prețurile la pompă
740

146
Clara Volintiru, secretar de stat MAE, întâlnire cu noul ambasador al SUA în România, Darryl Nirenberg
146

37
România și Ucraina pregătesc producția de drone. Miruță: 'Proiectul beneficiază de 200 de milioane de euro prin programul SAFE'
37

2.985
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
2.985

1.536
Război surd pentru șefia parchetelor: Ministerul Justiției reia interviurile cu candidații respinși de CSM
1.536

3.677
'A avut dispreț pentru europeni'. Traian Băsescu, verdict fără menajamente pentru haosul creat de Trump: Culege ce a semănat
3.677

2.862
Surpriză neplăcută în programul SAFE: producătorii de muniție cer cu 30% mai mult înainte de semnare. Avertismentul ministrului Apărării
2.862

2.458
VIDEO Vești bune înainte de Paște! Guvernul intervine - mii de angajați își primesc salariile restante
2.458

1.129
VIDEO Acordul UE-Mercosur trece de testul din Guvern. dar riscă să fie trântit în Parlament
1.129
















Comentează