Participarea premierului Dacian Cioloş la reuniunea Consiliului European se face cu încălcarea legii, a declarat luni copreşedintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu.
"Nu am reţinut, eu la Parlament nu am primit niciun fel de document din partea premierului, a Guvernului, prin care să fim informaţi şi prin care, nu numai să fim informaţi, dar prin care să ni se solicite un mandat, aşadar participarea premierului Cioloş la reuniunea Consiliului European se face cu încălcarea legii şi a dispoziţiilor clare stabilite de Curtea Constituţională. Este un precedent extrem de grav", a spus Călin Popescu-Tăriceanu, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.
El s-a referit la necesitatea ca prim-ministrul, în condiţiile în care reprezintă România la Consiliul European, să vină în Parlament cu o solicitare de mandat.
"După cum aţi aflat şi am aflat, mi se pare chiar de pe pagina de Facebook, într-o formulă de comunicare semi-oficială la nivelul preşedintelui, şeful statului a hotărât să-l mandateze ca să reprezinte România la Consiliul European pe prim-ministrul Dacian Cioloş. Până aici, niciun fel de problemă. Problema la care doresc să mă refer - şi nu este prima dată că o semnalez - este necesitatea ca premierul, în condiţiile în care reprezintă România la Consiliul European, să vină în Parlament cu o solicitare de mandat, de aceea am să vă citez din Legea 373, alineatul 1 de la articolul 18 - 'Guvernul transmite celor două Camere ale Parlamentului, cu minim zece zile calendaristice înaintea reunirii Consiliului European, propunerea de mandat'", a explicat copreşedintele ALDE.
În plus, el a menţionat o decizie a Curţii Constituţionale. "Decizia Curţii Constituţionale 683/2012 face distincţie clară între situaţia în care la Consiliul European participă preşedintele sau premierul având delegaţie de la preşedinte şi în decizie se spune clar, vă citez, 'atunci când preşedintele României decide să participe el însuşi la reuniunile Consiliului European are posibilitatea să îşi prezinte mandatul Parlamentului, conţinutul mandatului fiind stabilit în mod exclusiv de preşedinte. Atunci când deleagă atribuţia sa de participare la reuniunile Consiliului European, preşedintele nu poate formula sau stabili conţinutul mandatului, iar premierul este dator să se adreseze Parlamentului cu un proiect, propunere de mandat, pentru ca acesta din urmă să-l aprobe'. Tot Curtea Constituţională spune în continuare, citez, 'aşadar controlul parlamentar asupra reprezentării României la reuniunile Consiliului European se manifestă în primul caz sub forma informării, iar în al doilea caz Parlamentul dobândeşte o putere decizională în stabilirea conţinutului mandatului, datorită relaţiilor specifice în care se află Guvernul, adică Guvernul este sub controlul parlamentar'", a afirmat Călin Popescu-Tăriceanu.
Tăriceanu acuză: Cioloş a mers la Bruxelles ILEGAL
București
13°C
Articole Similare

0
VIDEO Semnal de alarmă pentru Ilie Bolojan. Ministrul Muncii anunță pierderi masive în economie: 'O veste proastă' / Sorin Grindeanu atacă: 'Un soi de decență n-ar strica'
0

154
Victor Ponta nu o uită și nu o iartă pe Oana Țoiu: Am curaj să mă lupt cu niște neoameni și cu haitele lor de hiene!
154

888
VIDEO | SUA pregătesc lovitura finală? Șeful Pentagonului avertizează că urmează "zile decisive" în războiul contra Iranului: "Teheranul nu poate face aproape nimic"
888

538
Rețea de traficanți de aur destructurată: Percheziții în București și județe pentru contrabandă masivă cu bijuterii
538

1.025
Iranul respinge informațiile privind lansarea de rachete asupra Turciei și propune o anchetă pentru a stabili adevărul
1.025

1.338
FOTO Acțiune de amploare în București: ANAF a confiscat milioane de lei și zeci de kilograme de aur
1.338

970
De ce se teme Mirabela Grădinaru, partenera lui Nicușor Dan: "Este nevoie de noi toți!"
970

5.402
Focar de corupție dezvăluit de șeful Cancelariei lui Bolojan: Mihai Jurca le-a povestit senatorilor că la avizele ISU inspectorii primeau un 'inceptive'
5.402

2.088
DOCUMENT | România pompează puternic bani în două proiecte strategice diferite care schimbă conexiunea cu UE și frontiera estică
2.088

1.440
'Nu este ușor, dar nu avem de ales' - Ilie Bolojan, interviu pentru Le Figaro. Planul Guvernului pentru reducerea deficitului și avertisment privind relația UE-SUA
1.440

1.939
O adolescentă a murit după ce a căzut de la etajul 5
1.939

1.571
Elena Udrea, revoltată de schimbarea orei: A trebuit să-mi trezesc copilul pe întuneric. Ce obținem din asta?
1.571

4.031
Un bărbat din București efectiv a luat-o razna: A intrat repetat și cu intenție în mașina condusă de o femeie până i-a dat daună totală
4.031
















Comentează