Asociaţia pentru cercetarea şi promovarea produselor agroalimentare (ACPPA) Crişana împreună cu Centrul pentru cultura şi civilizaţia gustului "Mens Sano" au lansat vineri Târgul de weekend "Cămara Cetăţii", pentru micii producători din Bihor, ce va avea loc săptămânal, de vineri până duminică, atâta timp cât vremea o va permite, în incinta Cetăţii Oradea.
"Promovăm mai cu seamă produsele ecologice şi tot ce ne dorim să mâncăm sănătos. În colaborare cu Centrul pentru cultura şi civilizaţia gustului Mens Sano, susţinem proiecte sub genericul 'Minte sănătoasă în corp sănătos', adică mâncare, minte şi mişcare. Vrem să aducem la dispoziţia cumpărătorilor produse de calitate din Bihor, sănătoase şi gustoase şi să ajutăm, în acelaşi timp, micii producători să îşi prezinte rodul muncii lor, cu atât mai mult cu cât au avut de suferit în perioada recentă a restricţiilor epidemice", a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Asociaţiei Crişana, conf. univ.dr. Dorin Popa.
Cei 11 expozanţi din prima zi a târgului, la fel ca şi toţi ceilalţi ce vor urma, sunt membri ai Asociaţiei Crişana, ca atare participarea lor la târg este gratuită.
Vizitatorii au avut ocazia să cumpere miere şi produse apicole, roşii de diferite soiuri, vinete, castraveţi amari, mai multe sortimente de zacuscă, struguri de masă, siropuri ecologice de mure şi de cătină, extrase naturale din levănţică, săpunuri cu uleiuri de lavandă etc.
Târgul Cămara Cetăţii va fi deschis la sfârşit de săptămână, de la ora 14 la ora 19, atât pentru orădeni, bihoreni, cât şi pentru turiştii din Cetatea Oradea.
Unul dintre expozanţi, Ramona Mateaş, producător de cătină ecologică, a declarat, pentru AGERPRES, că târgul este extrem de binevenit, mai cu seamă în interiorul Cetăţii Oradea, un monument istoric şi arhitectonic de interes internaţional, reabilitat cu fonduri europene în scop turistic.
"Întotdeauna un târg este benefic, pentru că noi, micii producători nu prea avem alte şanse să ieşim pe piaţă decât prin târguri. Sunt mulţi turişti în cetate şi ne mândrim că putem să reprezentăm, punctual, o mică afacere de familie bihoreană, pe care am dorit-o din start ecologică. Împreună cu soţul meu, deţinem, din 2013, o plantaţie de şapte hectare de cătină în Salonta, pe care am reuşit să o certificăm. A durat patru ani până am început să recoltăm, iar la început am vândut fructe. Doar în Oradea, în prima fază şi apoi în ţară. Nicidecum în străinătate. Şi nici nu vreau să exportăm fructe pentru că ţelul meu este să facem noi produse finite şi să se bucure românii de produsele noastre. Facem gemuri, siropuri, ulei de cătină presat la rece şi ieşind în ţară, pe la târguri, ne-am făcut încet, încet clienţi cărora le trimitem pachete. Pentru micul producător, târgurile sunt extraordinare", a declarat Ramona Mateaş.
Potrivit preşedintelui ACPPA, unele produse ecologice sau necertificate dar de foarte bună calitate vor fi preluate în restaurantul apropiat şi vor putea fi puse în valoare printr-o prezentare culinară de excepţie, în cadrul unor evenimente dedicate alimentelor. Acestea vor fi organizate de Centrul pentru cultura şi civilizaţia gustului "Mens Sano".
"Sub genericul Produs din Bihor pentru bihoreni, susţinem şi economia zonală a judeţului, dar şi pe aceşti oameni, care fac eforturi deosebite pentru a ne oferi asemenea produse sanogene", a precizat Dorin Popa.
Târg de weekend 'Cămara Cetăţii', pentru micii producători bihoreni, lansat în Cetatea Oradea
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

767
Obiceiul banal pe care mulți români îl au când își pregătesc valiza. Așa devin țintă directă pentru infractori
767

732
Ce se întâmplă în creierul nostru după vârsta de 30 de ani: Studiul care răstoarnă mitul 'e prea târziu să te schimbi'
732

445
O româncă a plătit 12.000 de euro unui prinț fals pentru a o angaja. Cum a fost atrasă în capcana unui nigerian
445

29
Bani europeni pentru flori și plante aromatice: AFIR pregătește lansarea unei noi linii de finanțare
29

26
Bătrân în stare critică, recuperat de Salvamont dintr-o zonă cu acces dificil şi transportat la spital
26

21
„Family Footprints”: elevi din patru țări au descoperit valorile familiei într-un proiect eTwinning
21

33
VIDEO Examen de capacitate preoțească în Episcopia Giurgiului
33

22
Credite mai ușor de obținut pentru fermieri: parteneriat extins între stat și bănci
22

74
Pelerinaj de mare încărcătură duhovnicească: Capul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe este adus spre închinare la Mănăstirea Pantocrator, între 22-28 aprilie
74

22
Primăria Sectorului 1 dezminte taxa de 70 de lei pe persoană pentru salubrizare
22

3.195
FOTO Start fulminant pentru platforma de vânzări ANAF. eLicitații domină deja piața: 14 milioane de accesări doar în prima zi
3.195

5.557
SURSE Suma colosală din mită pe care șeful ARR ar fi depozitat-o în cutiile de pantofi: Cristian Anton, reținut de DNA
5.557

66
VIDEO Șeful CJ Vâlcea: DUCEM DOCTORUL LA SAT!
66
















Comentează