Tanzania vizează creşterea numărului de turişti prin instalarea unei linii de telecabină pe Kilimanjaro, cel mai înalt munte din Africa, discuţiile pentru realizarea acestui proiect fiind purtate cu două companii, din China şi ''dintr-o ţară vestică'', relatează Reuters potrivit Agerpres.
Circa 50.000 de turişti escaladează anual Kilimanjaro.
O linie de telecabină ar putea creşte numărul de turişti cu 50% prin oferirea unui acces sporit la munte pentru cei care nu îl pot escalada, a declarat Constantine
Kanyasu, ministru adjunct al Turismului.
Tanzania efectuează în prezent studii de fezabilitate pentru evaluarea posibilelor rute, a explicat Kanyasu pentru Reuters. ''Desfăşurăm încă un studiu de fezabilitate pentru a afla dacă acest proiect funcţionează'', a spus el. ''Două companii s-au arătat interesate, una din China şi o alta dintr-o ţară vestică'', a precizat oficialul.
''Nu va fi o premieră mondială, telecabine sunt şi în Suedia, Italia, Himalaya'', a declarat el.
Kanyasu a notat că Guvernul analizează planurile de afaceri, potenţialii investitori şi profitul.
Traseul liniei de telecabină nu a fost finalizat, mai multe opţiuni fiind luate în considerare în funcţie de costuri şi problemele tehnice, a precizat el adăugând că va fi efectuată, de asemenea, o evaluare a impactului asupra mediului înconjurător.
Grupurile de hamali şi ghizi care îi însoţesc pe turişti pe munte se opun proiectului de teamă că linia de telecabină va reduce numărul persoanelor interesate de escaladă.
Potrivit lui Loishiye Mollel, directorul Organizaţiei Hamalilor din Tanzania, turiştii petrec în mod obişnuit o săptămână pe munte în cadrul expediţiilor. ''Un turist din Statele Unite poate avea până la 15 persoane în urma sa, dintre care 13 hamali, un bucătar şi un ghid. Toate aceste slujbe vor fi afectate de o linie de telecabină'', a explicat el.
''Suntem de părere că muntele ar trebui lăsat aşa cum este'', a spus Mollel precizând că aproximativ 20.000 de hamali lucrează în zona munţilor Kilimanjaro şi Meru.
Veniturile obţinute de Tanzania din turism au crescut anul trecut cu 7,13%.
Turismul reprezintă principala sursă de valută forte din Tanzania, ţară celebră pentru plajele sale, expediţiile safari şi masivul Kilimanjaro, cu trei conuri vulcanice şi aproape 6.000 de metri altitudine
Tanzania vrea să instaleze o linie de telecabină pe Muntele Kilimanjaro
Explorează subiectul
Articole Similare

0
Mecanismul diabolic prin care un român ce lucra în Austria fura zilnic peste 1000 de euro, chiar de sub ochii angajatorilor
0

11
În capitala Cubei, salubritatea a fost grav afectată de penuria de combustibil care a scos din funcțiune majoritatea mașinilor de gunoi
11

14
Emmanuel Macron şi-a început cea de-a patra vizită în India, având perspectiva vânzării a peste 100 de avioane Rafale
14

298
Armata rusă suferă un eșec de proporții: Kievul a recucerit în ultimele zile 201 kilometri pătraţi de teritoriu
298

328
Pare ireal, dar e adevărat: ce animale pot supraviețui câteva zile fără cap
328

219
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Pregătirile pentru o nouă rundă de negocieri de pace sunt în toi
219

765
Experiment traumatizant! Un cercetător s-a expus voluntar 'armei invizibile' și a trăit pe propria-i piele coșmarul Sindromului Havana
765

752
Scenariu îngrijorător: de ce NATO ar putea întâmpina dificultăți majore în neutralizarea apărării aeriene rusești
752

25
Preşedintele interimar al Peru, José Jeri, neagă că ar fi comis cea mai mică "infracţiune"
25

737
Mark Epstein afirmă că moartea fratelui său, Jeffrey Epstein, nu a fost sinucidere și acuză guvernul american că a mușamalizat crima
737

38
Un militar francez și-a pierdut viața în urma unui accident produs la o bază aeriană din Iordania
38

356
Energia verde e tot mai ieftină - atunci de ce Europa plătește mult mai mult decât China? Avertismentul BCE
356

1.459
România a fost depășită la capitolul corupție: Acestea sunt țările care conduc clasamentul european
1.459

















Comentează