Reuniunea celei de-a 29-a Adunări Generale a Asociației Comunelor din România a devenit scena unei confruntări deschise între reprezentanții Guvernului și primarii din teritoriu. Vicepremierul UDMR, Tanczos Barna, a venit cu un discurs menit să stingă revolta aleșilor locali, tot mai nemulțumiți de lipsa banilor și de blocajele birocratice care le sufocă proiectele.
Edilii au ridicat din nou problema alocărilor bugetare incerte, dar și haosul creat în jurul finanțării serviciilor destinate persoanelor cu handicap, domeniu în care administrațiile locale spun că sunt lăsate să se descurce singure.
UDMR se prezintă drept partidul „disciplinei de coaliție”
În fața nemulțumirilor, vicepremierul a încercat să se delimiteze de scandalurile publice dintre PSD și PNL și să prezinte UDMR drept un actor previzibil.
„Am făcut-o, am făcut-o și în coaliție. Pe noi nu ne vedeți niciodată ieșiți din formație. Pe noi, cei din UDMR nu ne vedeți nici în fața camerelor spunând altceva decât ceea ce s-a discutat în coaliție și dacă la o masă s-a luat o decizie, noi nu criticăm în exterior.
Nu participăm la acest ping-pong care se desfășoară și acum și eu cred sincer că este extrem de nociv”, a declarat Tanczos Barna.
Oficialul a legat direct certurile politice de costurile tot mai mari suportate de statul român, sugerând că instabilitatea se plătește cu dobânzi mai mari.
„Mai fac o paranteză, din acea dobândă pe care o plătim lună de lună pentru creditele pe care le contractează statul român pentru a plăti diverse lucruri din buget, cel puțin 1% este din cauza incertitudinii politice.
Piața financiară, piața internațională ne taxează pentru faptul că nu suntem pe un făgaș foarte clar și foarte strict”, a adăugat vicepremierul.
Primarii: guvernul vorbește, comunele plătesc
Intervențiile din sală au arătat însă o prăpastie între discursul de la centru și realitatea din comune. Mai mulți primari au acuzat că deciziile întârzie, iar explicațiile politice nu țin loc de bani pentru școli, drumuri sau servicii sociale.
Unii au ironizat chiar „aritmetica” puterii, spunând că dacă actuala majoritate nu reușește să se înțeleagă, regulile elementare nu mai au nicio valoare.
Vicepremierul a admis că logica guvernării nu seamănă cu cea din manuale.
„Matematica politică din guvern tot timpul este diferită de, cum spunea cineva, aritmetica, de matematica matematică. Aici deciziile se iau altfel. Noi suntem solidari cu deciziile luate în coaliție.
În anumite situații este pe influență și forță politică, în alte situații, când nu ne înțelegem, este o decizie finală al căpitanului de echipă, al premierului”, a precizat acesta.
Dosarul social, pasat între ministere
Un alt punct sensibil a fost situația persoanelor cu handicap, unde autoritățile locale cer de ani întregi clarificarea responsabilităților financiare.
Tanczos Barna a repetat poziția UDMR, dar a recunoscut că totul depinde de bunăvoința partenerilor de guvernare.
„Noi în continuare susținem că aceste lucruri trebuie mutate la Ministerul Muncii, în momentul în care o să fie de acord și ceilalți”, a conchis el.






























Comentează