Tânăra care îl acuză pe starul fotbalului brazilian Neymar că ar fi violat-o, la Paris, a fost audiată pentru a doua oară de poliţia din Sao Paulo, în cursul zilei de marţi, informează AFP potrivit Agerpres
Najila Trindade Mendes de Sousa s-a prezentat la un comisariat din Sao Paulo însoţită de noul său avocat, Cosme Araujo.
Conform acestuia, poliţia i-a solicitat tinerei telefonul său mobil pentru expertize, însă aceasta a susţinut că l-a pierdut după prima sa depoziţie, pe 7 iunie.
"Telefonul a rămas fie în maşina fostului său avocat (Danilo Garcia de Andrade), fie într-o casă unde a mers după audiere", a adăugat avocatul la ieşirea de la comisariat.
Cosme Araujo este al patrulea avocat al tinerei Najila Trindade, după ce un prim cabinet de avocatură s-a retras din dosar în momentul depunerii plângerii din cauza unor contradicţii în declaraţiile reclamantei. Ulterior, alţi doi avocaţi s-au retras.
Atacantul echipei Paris Saint-Germain a fost acuzat că a violat-o pe Najila Trinidade într-un hotel din Paris, la jumătatea lunii mai, iar denunţătoarea a depus o plângere în acest sens la un comisariat din Santo Amaro, în apropiere de Sau Paulo.
Neymar a invocat o relaţie sexuală consimţită cu tânăra de 26 de ani, cu care a intrat în contact pe reţelele de socializare.
Problemele se ţin lanţ de Neymar în ultima perioadă, starul brazilian accidentându-se la glezna dreaptă în cursul unui meci amical al selecţionatei Braziliei şi a fost nevoit să declare forfait pentru Copa America, turneu găzduit de ţara sa între 14 iunie şi 7 iulie.
Tânăra care îl acuză pe Neymar de viol, audiată din nou de poliţie
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

6
Donnarumma reacționează după eliminarea Italiei de la Cupa Mondială: Am plâns din cauza dezamăgirii
6

18
Bernadette Szocs, eliminată de la Cupa Mondială de la Macao
18

1.528
Bubuie dosarul meciurilor trucate pentru pariuri din fotbalul românesc: Încă 5 suspecți au fost reținuți
1.528

27
Chelsea înregistrează cea mai mare pierdere din fotbalul englez
27

89
Reacția lui Fabio Capello după ce Italia a ratat calificarea la Cupa Mondială: O rușine
89

29
Emma Răducanu se retrage de la turneul de la Linz
29

267
Cutremur la FRF! Stoichița pleacă, Hagi își aduce omul de suflet - surse TruMedia
267

16.026
Judecătorii CCR, lovitură de proporții pentru Gigi Becali: Pierde dreptul de a folosi numele Steaua/ Efecte și în procesul pentru 37 de milioane de euro
16.026

81
Adrian Mutu nici nu vrea să audă de o revenire la fosta sa echipă: Oamenii trebuie să-și ia banii de acolo'
81

52
A venit nota de plată. Dinamo a fost amendată pentru bannerul afișat la meciul cu Rapid
52

30
Alex Pop visează la un trofeu cu Dinamo: 'Aș sacrifica campionatul'
30

84
Fabio Capello, tranșant după ce Italia nu s-a calificat la CM: 'O ruşine şi o tragedie'
84

62
Programul meciurilor din etapele 5-6 din play-off şi play-out în Superliga
62
















Comentează