Talibanii, noii conducători ai Afganistanului, vor recunoaştere diplomatică şi sprijin financiar din partea Germaniei, a declarat pentru ediţia de duminică a cotidianului german Die Welt principalul purtător de cuvânt al mişcării islamiste, Zabihullah Mujahid, transmite dpa, conform AGERPRES.
"Dorim relaţii diplomatice puternice şi oficiale cu Germania", a insistat Zabihullah Mujahid pentru Welt am Sonntag.
Talibanii mai vor din partea Berlinului sprijin financiar, ajutoare umanitare şi cooperare în domeniile sănătăţii, agriculturii şi educaţiei, a spus oficialitatea talibană, care a adăugat că se aşteaptă la aceleaşi lucruri şi din partea altor ţări.
În trecut, Germania a fost întotdeauna bine venită în Afganistan, a apreciat Mujahid. "Din nefericire, ei s-au alăturat apoi americanilor. Dar am iertat toate astea acum", a spus el.
Şeful diplomaţiei germane Heiko Maas ia în calcul posibilitatea ca Berlinul să reia ajutoarele pentru dezvoltare pentru Afganistan dacă talibanii formează un guvern incluziv, între altele. Germania şi-a închis ambasada din Kabul şi a sistat ajutorul de dezvoltare pentru Afganistan de la preluarea puterii de către talibani, luna trecută.
Talibanii vor 'relaţii diplomatice oficiale' din partea Germaniei: 'Din nefericire, ei s-au alăturat apoi americanilor. Dar am iertat toate astea acum'
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

90
Macron îl atacă pe Trump: Încrederea în NATO este pusă în pericol de mesajele președintelui SUA
90

12
Guvernul austriac a refuzat toate cererile Statelor Unite de survolare militară, de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
12

22
Ca-n basmele cu sacrificiul pentru căpcăun, deși e realitate pură! Un guvernator rus obligă companiile să dea câte doi angajați pentru înrolarea în războiul din Ucraina
22

27
Putin lansează un „avertisment” public Armeniei privind o aliniere mai strânsă la UE
27

25
Decizie istorică la Chișinău: Republica Moldova a votat ieșirea din CSI
25

19
Unde sunt cei mai politicoși oameni din lume: Europa domină topul global al bunelor maniere
19

19
VIDEO Premieră la Eurovision! Concursul se extinde pe un nou continent și lansează o nouă ediție în 2026
19

22
Raport ONU: Conflictele din Orientul Mijlociu riscă să aducă încă 5 milioane de oameni în insecuritate alimentară
22

20
Rusia urmează să trimită un al doilea petrolier în Cuba
20

2.865
Ministrul român de Externe anunță prima expoziție cu tezaurul furat: „Informațiile sunt încurajatoare!”
2.865

4.010
ALERTĂ, ca pe vremea lui Ceaușescu: „Raționalizarea energiei ar putea avea loc în curând”, avertizează șeful Agenției Internaționale pentru Energie
4.010

288
Irakul ocolește Strâmtoarea Ormuz și reia exporturile de petrol
288

6.902
Retragerea SUA din NATO - Democrații și Republicanii americani fac front comun împotriva lui Trump
6.902
















Comentează