Turkmenistanul a primit sâmbătă o delegaţie a talibanilor pentru a discuta despre mai multe mari proiecte de infrastructură legând ţara bogată în gaze naturale cu Afganistanul şi alte state, a anunţat ministerul turkmen de externe, notează AFP preluat de agepres,
Turkmenistanul a stabilit legături strânse cu guvernul oficial de la Kabul în ultimii ani, dar a dialogat şi cu talibanii în trecut cu scopul de a obţine sprijinul lor pentru proiectele sale din Afganistan.
Un comunicat atribuit talibanilor, publicat pe site-ul Ministerului de Externe turkmen, menţionează că insurgenţii "şi-au exprimat sprijinul deplin pentru implementarea proiectelor de infrastructură menite să asigure bunăstarea şi prosperitatea poporului afgan".
O serie de mesaje pe Twitter ale unui purtător de cuvânt al talibanilor a confirmat sâmbătă seara discuţiile din capitala turkmenă, Aşgabat, şi a precizat că a fost abordată, de asemenea, "securitatea frontierei dintre cele două ţări".
Luna trecută, Turkmenistanul a inaugurat un tronson de cale ferată, o linie electrică şi un cablu de fibră optică spre Afganistan, în contextul în care fosta republică sovietică încearcă să îşi consolideze rolul în reconstrucţia economiei afgane, devastată de război.
Proiectul liniei de înaltă tensiune este destinat transportului de energie electrică din Turkmenistan în Afganistan şi Pakistan, finanţat parţial de Banca Asiatică de Dezvoltare.
Un alt proiect este conducta de gaz pentru conectarea Turkmenistanului, Afganistanului, Pakistanului şi Indiei, numită TAPI, vitală pentru obiectivul autorităţilor de la Aşgabat de a deveni mai puţin dependente de achiziţiile de gaze naturale ale Chinei.
Talibanii în Turkmenistan pentru discuţii asupra unor proiecte de infrastructură
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.437
Ucraina a dat peste cap planurile rusești și a lansat o contraofensivă: comandantul-şef al Forţelor Armate ale Ucrainei se laudă acum că a eliberat aproape 500 de kilometri pătrați de teritoriu
1.437

35
Prinţesa Isabella a Danemarcei va efectua serviciul militar în format prelungit
35

1.307
România devine „poarta” din UE pentru Asia: parteneriat strategic cu Pakistanul, în plină criză de aprovizionare
1.307

36
Apostolos Tzitzikostas, comisar european: În Europa şi mai ales în regiunea Mării Negre, pentru coridorul nou de transport această conectivitate a căpătat noi dimensiuni
36

44
Schimbarea regimului de la Teheran, esențială pentru atingerea obiectivelor israeliene (ambasador)
44

4.192
Încă două țări europene refuză SUA în războiul cu Iranul: blocaj militar categoric și un semnal de alarmă pentru Washington
4.192

35
Alexandru Munteanu, premierul Republicii Moldova: Integrarea Moldovei nu este legată de dacă sau nu, ci în ce ritm
35

56
Lovituri aeriene au avariat o staţie de desalinizare pe o insulă iraniană din Strâmtoarea Ormuz
56

33
Din ”exportator” de refugiați, Siria devine refugiu - Sute de mii de oameni au fugit din Liban în Siria de la începutul războiului
33

1.788
VIDEO Programul SAFE - Sorin Grindeanu explică o nuanță importantă: banii sunt împrumutați, nu sunt granturi
1.788

6.804
Trump e pregătit să anunțe finalul războiului cu Iranul: americanii cedează la negocieri (presă)
6.804

25
Wizz Air prelungește suspendarea zborurilor către Israel până pe 20 aprilie
25

72
FOTO-VIDEO Descoperire macabră: arheologii din Mexic au descoperit un altar antic înconjurat de cranii decapitate
72
















Comentează