Comisia juridică din Senat a amânat din nou adoptarea unui raport la iniţiativa 'Fără penali în funcţii publice'27-07-2020222Politică
Extinderea categoriilor de persoane care beneficiază de reducerea vârstei de pensionare, adoptată prin proiect de CDEP14-07-2020999Politică
UE adoptă o reformă a transportului rutier care vizează îmbunătăţirea condiţiilor de muncă ale şoferilor09-07-2020278Externe
Marea Britanie alege tehnologia dezvoltată de Google și Apple pentru testarea şi urmărirea contactelor persoanelor infectate cu COVID-1919-06-2020234Externe
BREAKING NEWSȘedință de urgență la Parlament. Calendarul pentru prelungirea Stării de Alertă va fi stabilit17-06-20205.954Politică
În momentul de faţă punem la punct, simplificăm, modul de aplicare al OUG-urilor adoptate privind măsuri economice, spune Premierul24-03-2020158Economie
Camera Deputaților a votat un raport de adoptare pe proiectul PNL care abrogă pensiile speciale cu excepția celor ale militarilor și polițiștilor17-12-20191.219Social
Părinții își pot lua liber de la job când școlile sunt închise. Proiectul de lege adoptat de deputați urmează să fie trimis la Palatul Cotroceni11-12-20192.710Politică
Mugur Isărescu lansează un ATAC FĂRĂ PRECEDENT: 'Ideile guvernatorului băncii centrale ungare sunt ideile lui Viktor Orban'06-11-2019100.986Politic Scan
Ludovic Orban face promisiuni: 'E nevoie să-i consultăm înainte de adoptarea oricărei decizii sau oricărui act normativ'22-10-20193.242Știrile Zilei
BREAKING NEWSSenatul a ajuns de Cartea Recordurilor: 115 legi adoptate tacit / Schimbări la vouchere de vacanta, indemnizatii mame, zile libere salariati21-10-20197.329Știrile Zilei
BREAKING NEWSVictor Ponta a EXPLODAT la adresa PSD, după ce impozitarea pensiilor speciale a trecut de Senat: Trădătorii voștri sunt Dăncilă, Teodorovici și Fifor19-09-201919.122Politică
Răzvan Cuc, după adoptarea OUG pe ridesharing: 'Acum concurența este liberă, românii au acum posibilitatea de a decide cu cine vor să călătorească'26-06-20192.437Social
USR critică aspru Adoptarea Codului administrativ și spune că baronizarea administrației locale va continua25-06-2019381Politică
Finanțarea rețelei de stații de alimentare a mașinilor electrice a fost adoptată de Guvern: Investiție de 92 de milioane de lei12-06-2019111Economie
Marian Oprișan reacționează, după adoptarea OUG privind CJ: 'Mulţumesc Guvernului României pentru că susţine cu adevărat reforma în administraţia locală'04-06-201937.023Politică
Răzvan Cuc critică opoziția după adoptarea statutului feroviar: 'Îsi bat joc de meseria de ceferist'07-05-2019645Economie
BREAKING NEWSAndrei Caramitru, ieșire NERVOASĂ după adoptarea Codului Penal: 'Grijania voastră de nenorociți. Să muriți de foame'24-04-201930.163Știrile Zilei
Guvernul a adoptat un OUG care ajută victimele unor infracțiuni să aibă acces la anumite servicii: consiliere, sprijin emoțional sau dreptul la informare03-04-2019201Social
China răspunde Statelor Unite ale Americii și adoptă o lege a investițiilor străine. Ce prevede documentul15-03-2019607Externe
Liderul UDMR lovește fără menajamente în scandalul pe buget: 'Această întârziere este din vina numai și numai a Guvernului'09-03-20196.451Politică
BREAKING NEWSLiviu Dragnea face anunţul, chiar în timpul protestelor pentru justiţie: Ce se va întâmpla cu OUG 703-03-201911.842Social
Kelemen Hunor BATE IAR cu pumnul în masă: OUG 114 trebuie amendată. Nu poate să rămână așa cum este15-02-20192.187Politică
BREAKING NEWSDragnea GRĂBEȘTE modificarea Codului Penal: 'Nu putem sta cu o legislaţie şchioapă doar că aşa ţipă unii'25-06-20184.272Știrile Zilei
EXCLUSIVStrategia Cotroceniului de blocare a legilor justiției. Iohannis, adeptul politicii "Pas cu pas"03-05-20184.576Știrile Zilei
Procurorii se dezlănțuie în scandalul modificărilor Codurilor penale: 'Dacă va fi dezincriminată neglijența în serviciu, vor fi achitări în cazul Colectiv'19-04-20182.469Politică
Veşti NEAŞTEPTATE pentru bugetari: Guvernul le pregăteşte o nouă MINIVACANŢĂ11-04-20187.229Știrile Zilei
06:45Știrile ZileiRedeschierea Strâmtorii Ormuz: Zelenski vrea să repete succesul împotriva Rusiei în Marea Neagră și sprijine soluționarea crizei globale
06:30Știrile ZileiRomânia ajunge în spațiu cu ajutorul SpaceX: satelitul EMISAR, lansat de compania lui Elon Musk, este deja activ
06:16Știrile Zilei'Nu există spital fără infecții nosocomiale' - Alexandru Rogobete face apel la transparență: 'Solicit managerilor să raporteze. Nu este o ruşine, nu este o stigmă'
05:45Știrile ZileiFenomen tulburător: apartamentele din China, folosite ca locuri de veci. De ce tânăra generație acceptă acest compromis neobișnuit
05:30Știrile ZileiO descoperire neașteptată de sub nisipurile Egiptului poate schimba istoria omenirii
05:15Știrile Zilei'Mergeam la magazin. Așa m-au luat': dezvăluiri despre lipsa militarilor ucraineni dispuși să lupte
05:00Știrile Zilei'Nu uităm trădarea': Teheranul neagă orice negocieri directe cu SUA, în timp ce Casa Albă afirmă că discuțiile progresează
04:40Știrile ZileiAnunț important al grupului G7: se pregătesc măsuri pentru stabilizarea pieței energetice
30 marȘtirile ZileiVIDEO / FOTO Fetițele de 4 și 5 ani dispărute în Mureș, găsite lângă o pădure, la kilometri de casă
30 marȘtirile ZileiVIDEO Mihai Gâdea: „Îmi este foarte greu să vă anunț că, în urmă cu puține ore, mama mea a plecat dintre noi”
30 marȘtirile ZileiTrump face amenințări fără precedent împotriva Iranului: „Îi aruncăm în aer! Aceasta va fi o răzbunare pentru mulți dintre soldații noștri”
30 marȘtirile ZileiȘefa TVR este nemulțumită de salariul pe care îl încasează. Adriana Săftoiu: 'Am salariul mult mai mare'