Câteva sute de puieţi de castan au fost plantaţi cu ajutorul voluntarilor pe Valea Usturoiului, într-o zonă care a fost afectată de vânturile puternice, a informat, marţi, primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, conform Agerpres.
"Acum 3 ani, suprafeţe considerabile de pădure din zona Baia Mare au fost afectate de furtună şi vânt puternic. Silvicultorii băimăreni au făcut eforturi remarcabile pentru a reface prin plantări, regenerări naturale, patrimoniul acesta sacru. Am tot respectul pentru profesionalismul lor, pentru faptul că au descoperit tratamentul salvator pentru castanii din zona Baia Mare, afectaţi de un aşa-zis 'cancer' al castanului care a distrus în 20 de ani majoritatea arborilor. Municipiul Baia Mare a beneficiat de o finanţare europeană pentru aceste studii şi le sunt recunoscător specialiştilor pentru descoperirea şi aplicarea cu rezultate a tratamentului salvator", a spus Cătălin Cherecheş.
Castanul este considerat simbolul oraşului Baia Mare, iar anual în luna septembrie are loc evenimentul "Sărbătoarea Castanelor".
"Castanul este un simbol al oraşului nostru şi sunt recunoscător pentru toţi cei care au contribuit la salvarea acestui tezaur. Le mulţumesc colegilor silvicultori din cadrul Ocolului Silvic Baia Mare, structura care administrează cele 9.000 de hectare pe care le are în proprietate oraşul nostru, respectiv specialiştilor de la Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice Braşov care au efectuat studiile ştiinţifice, de laborator. Dorinţa mea a fost să arătăm că ne iubim oraşul şi simbolurile lui aşa cum ştim că majoritatea băimărenilor o fac. Să demonstrăm că pe lângă titulaturi şi ranguri efemere suntem oameni care se implică şi în mod individual pentru valorile oraşului nostru", a mai spus Cătălin Cherecheş.
Potrivit acestuia, peste 200 de voluntari au participat la plantarea de castani printre care s-au aflat sportivi, elevi şi angajaţi ai primăriei Baia Mare.
Sute de puieţi de castan au fost plantaţi cu ajutorul voluntarilor pe Valea Usturoiului, în județul Maramureș
Explorează subiectul
București
3°C
Articole Similare

745
Statistica banilor seniorilor din România! Județele cu cei mai săraci și mai bogați pensionari
745

962
Lumina albastră a ecranelor nu afectează somnul. Adevăratul motiv te va surprinde
962

28
Recomandări ale salvamontiştilor din Braşov, în contextul în care numeroşi turişti sunt aşteptaţi să îşi petreacă sărbătorile în staţiunile din judeţ
28

35
Slujbă de Înviere, în spatele gratiilor. Ce li s-a pregătit deținuților de la Penitenciarul Rahova
35

31
VIDEO Drumuri județene din Vâlcea, modernizate: stadiul lucrărilor
31

2.192
VIDEO Marea Neagră, văzută din spațiu – imagini rare surprinse de nava spațială Orion în timpul misiunii Artemis II
2.192

122
Cea mai așteptată Pastorală de Paști! ÎPS Teodosie: 'Ne doare inima de miile de morți și de răniți din pricina războaielor, acest iad instaurat de oameni care au uitat de Dumnezeu'
122

740
Tensiuni pe tarifele la STB: se cere majorarea biletelor
740

72
VIDEO Bucurie și comuniune în Joia Mare, la Parohia Țicleni
72

787
Accident grav cu ATV în Gorj: Sunt două victime
787

2.290
Cămătarul din Braila, care a vândut casele oamenilor pe care îi împrumutase, a fost arestat la domiciliu
2.290

967
Lumina Sfântă de la Ierusalim ajunge în Sâmbăta Mare: cum este adusă la biserici
967

6.962
VIDEO „Azi-noapte am dat foc la 40.000 de euro”: Cum și-au salvat recolta proprietarii unei livezi din Cluj-Napoca
6.962
















Comentează